Elisabeta Lipă, simbol al sportului românesc și cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice, a vorbit deschis despre veniturile și viața ei de după cariera sportivă. Lipă recunoaște scurt pe doi: „Sunt bogată exact cât îmi trebuie. Și sufletește, sunt foarte bogată.”
Averea lui Elisabeta Lipă, în cifre
Într-un interviu sincer acordat lui Denise Rifai (
), Elisabeta Lipă (60 ani) a spus ce venituri are în prezent și cum și-a gestionat banii câștigat de-a lungul timpului. Fosta mare sportivă primește o pensie de la Ministerul de Interne, în calitate de fostă canotoare de performanță, precum și o rentă viageră acordată de statul român ca recunoaștere pentru palmaresul său. La acestea se adaugă o indemnizație de ședință de 1.200 de lei de la Comitetul Olimpic, salariul de 9.400 de lei pe care l-a încasat ca președinte al Agenției Naționale pentru Sport, și o recompensă de 40.000 de lei în urma succesului obținut de echipa României la ultima ediție a Jocurilor Olimpice. ”Astea sunt salariile mele din cele șase funcții pe care le-am deținut. Concluzia e că meritele pe care le am oficiale sunt puse pe hârtie”, a declarat Lipă, una dintre cele mai bine plătite bugetare, recent declarată încompatibilă în urma unei anchete ANI (pensionara MAI a fost și ministrul Tineretului și Sportului, dar și președintele Federației Române de Canotaj-n.r.).Cea mai mare investiție a sa o consideră propriul copil. Lipă locuiește într-o casă în Pipera, pe un teren achiziționat după Jocurile Olimpice de la Sydney (2000), și deține un apartament cu patru camere, cumpărat în 1996.
Cea mai bună canotoare a secolului XX, a sărit în funcții-cheie pentru sportul românesc
În 2004, Lipă a fost avansată de la gradul de comisar-șef la chestor de poliție (echivalentul unui general) devenind prima femeie din România care a primit acest titlu. În prezent s-a pensioant din structurile MAI.
Din 2009 este președinta Federației Române de Canotaj, iar între 2015 și 2017 a ocupat funcția de ministru al Tineretului și Sportului. A fost și președintele Clubului Sportiv ”Dinamo”, vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și, recent, președinta Agenției Naționale pentru Sport. În 2024, a făcut pasul în politică, devenind deputat PSD de Botoșani, locul său natal. Desemnată de Federația Internațională de Canotaj drept cea mai bună canotoare a secolului XX, Lipă a scris istorie pentru România.





