Potrivit unor surse comunitare citate miercuri de corespondentul Radio România Actualităţi la Bruxelles, Comisia Europeană va anunţa astăzi deschiderea a numai puţin de 8 proceduri de infrigement, din care una va viza taxa de poluare auto şi patru piaţa energiei şi gazului. România ar putea fi acuzată, printre altele, de lipsă de transparenţă în comunicarea de informaţii legate de capacităţile de transport şi stocare a gazului şi energiei electrice pe termen lung. Comisia va trimite în acest sens - scrisori de notificare oficiale autorităţilor române, aceasta reprezentând prima etapă a procedurii de încălcare a reglementărilor europene.
CE cere României să renunţe la tarifele reglementate la gaze şi energie
Publicat la 25.06.2009, 09:54:30
Acesta a precizat că executivul de la Bruxelles a trimis României o atenţionare în acest sens, fără însă declanşeze o procedură de infrigement, adică de încălcare a legislaţiei europene. Oficialul din ANRE a spus că, urmare a recomandării făcute de Comisia Europeană, România va trebui să întocmească un calendar de renunţare la tarifele reglementate pentru energiei şi gaze. Autorităţile vor încerca astfel să evite majorarea brusă a preţurilor, ce ar putea reaprinde inflaţia.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Românii au strâns cureaua: comerțul scade cu 5% în primele opt luni

Actualitate
Probleme mari la Dacia: producția se oprește patru zile, iar compania pregătește un nou val de plecări voluntare

Actualitate
Afacerea de 5,6 milioane de lei a socrului lui Călin Georgescu, audiat de DIICOT
Actualitate
Citatul zilei, 6 octombrie 2026: Nu durata contează, ci cât de real e procesul

Actualitate
