CE încurajeaza ţările să ridice restricţiile pentru muncitorii români
Publicat la 18.11.2008, 12:29:57
Raportul comisarului pentru muncă, ce urmeaza sa primeasca aprobarea Colegiului Comisarilor, este o radiografie a mobilităţii muncitorilor din noile state membre în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008. Este totodată o pledoarie pentru ridicarea restricţiilor de către statele care încă interzic sau limitează accesul acestora pe pieţele lor.
Raportul lui Vladimir Spidla ar putea suferi modificări din partea unor colegi de-ai săi ce provin din ţări cu ştate mai vechi în Uniune, care nu doresc ridicarea restricţiilor. În prezent, 15 ţări au impus restricţii totale sau parţiale cetăţenilor români şi bulgari: Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britania, Olanda, Portugalia, Spania şi Ungaria.
Potrivit raportului, numărul românilor şi bulgarilor care muncesc peste graniţă, în Uniune, a crescut de la 690.000 în 2003 la 1,6 milioane la sfârşitul lui 2007. Românii reprezintă 19% din migraţia muncitorilor în UE şi este al doilea grup ca mărime după polonezi, cu 25%. 57% dintre muncitorii români au ales Spania, 27% Italia şi 2% Marea Britanie.
Domeniile de activitate preferate au fost agricultura, construcţiile, sectorul hotelier şi de servicii la domiciliu. Banii trimişi în ţară au contribuit semnificativ la creşterea produsului intern brut, constată autorii raportului. Restricţiile pentru România şi Bulgaria expiră la 31 decembrie 2008: statele membre sunt obligate să anunţe Comisia dacă le prelungesc şi pentru a doua fază de tranziţie, ce se încheie la 31 decembrie 2011.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
