1. Casa de bilete din Gara de Nord. E drept, poți cumpăra bilete și cu cardul de la automatele din gară, dar când vreau să cumpăr „bilet“ și pentru bicicletă mă duc la ghișeu. Văd circa 6 ghișee: 3 libere în stânga, 3 ocupate, cu aglomerație. Mă duc la cele libere. Doamnele nu fac nimic, dar mă îndrumă sec către cele aglomerate. Nici o problemă – trenul spre Brașov din direcția Constanța are întârziere 40 de minute. Resemnat, cu biletul meu și cu cel pentru bicicletă, mă îndrept spre McDonald’s.


2. Trenurile întârzie ca dracul. Au întârzieri între 5 și 95 de minute. Mă întreb și acum – cum poate un tren care pleacă din Giurgiu să aibă până în București o întârziere de 95 de minute? Înțeleg că prin 2005 s‑a prăbușit un pod peste râul Argeș și că acum legătura Giurgiu‑București se face prin Videle. Dacă situația durează de opt ani, de ce naiba nu actualizează mersul trenurilor?


3. Trenul care mă interesează pe mine vine de la Constanța. Ar fi trebuit să ajungă la 8.10 în Gara de Nord și să plece spre Brașov la 8.30. Este 8.30 fix – întârzierea crește la 65 de minute. Cică din cauza furturilor de pe calea ferată trenul ăsta întârzie mereu. Și atunci de ce naiba nu se pune în mersul trenurilor ora reală?


4. Șpaga – chiar la ea acasă. La 9.15 urc în tren, montez bicicleta pe suport și aștept plecarea trenului. Un domn mă întreabă dacă am cumva să îi schimb un milion în bancnote mai mici. Regret, nu am. Îmi spune că vrea să dea șpagă nașului, să meargă până la Brașov, dar nu poate să îi lase mai mult de câteva zeci de lei. În timp ce reușește la un alt călător să schimbe suta de lei în două de cincizeci, nu mă abțin să nu văd la el și o bancnotă de 500 de lei. Deci omul are bani, dar preferă să meargă cu nașul.


5. Călătorii (1). Dau o tură prin vagon. Văd două Pirande cu un puradel. Trei persoane stau pe cinci locuri. Oare au bilet? Răspunsul vine la 15 minute după ce pleacă trenul, când controlorul le mută de acolo pentru că nu au bilet. Țigăncile – cum adică să le mute de acolo. Un control standard al biletelor înainte ca trenul să plece din stație (era timp berechet) le putea ține pe Pirande la sol. Nu am nici un fel de simpatie – faptul că ele nu plătesc bilet este un gol de bani la mine la buget.


6. Călătorii (2). Împreună cu „colegul“, avem locurile 32 și 34. Ajung la ele și văd două „doamne“ pe spațiul celor cinci locuri. Două scaune sunt ocupate de ele, un al treilea de picioarele uneia dintre doamne, iar celelalte două de papornițele dânselor. Mă uit insistent, nu spun nimic. Le întreb dacă nu cumva stau pe locurile 32 și 34 și îmi explică senin – astea sunt, dar mergeți dumneavoastră și căutați altele, că vagonul este destul de gol. Între a le muta cu tot cu papornițe și a‑mi ocupa locul, urmat de compania lor până la Predeal, evaluarea îmi spune: mai bine stau naiba pe hol, lângă bicicletă.


7. Toaleta. Mi‑aș dori din toată inima ca Fenechiu să aibă măcar de două ori pe zi nevoie să meargă la toaletă, fix în condițiile din Interregio 1582. E preferabil să te dai jos într‑o gară.


8. Alexandrina „Florina“ Gătej. Este cel puțin interesant când un fost colaborator al fostei Securități ajunge să fie președinte al CA al CFR Călători. Doamna Gătej vine cu o idee care îl entuziasmează pe Fenechiu – low‑costul pe căile ferate române. Amândoi bat câmpii într‑un mare fel. Să ne fie clar – CFR‑ul este deja un mare low‑cost din punct de vedere a ceea ce primești (low) pentru banii plătiți (cost). Dacă aș fi fost Fenechiu, i‑aș fi dat în cap – metaforic vorbind – doamnei Gătej cu low‑costul ei pe CFR. Dacă ar fi venit cu o propunere de „true cost“ – adică să plătești ceea ce ți se oferă, aș fi felicitat‑o.


9. Pentru știința lui Fenechiu, „exhaustiv“ înseamnă „care epuizează un subiect, integral“. Or, dânșii au respins planul de management al cipriotului pentru că „măsurile privind dezvoltarea infrastructurii generale erau exhaustive și generale“. Cum dracului să respingi un plan de management pentru că – asta înseamnă exhaustiv – „epuizează integral un subiect“? Oare nu mai rămânea nimic de mânărit?


10. Oximoronul reprezintă alăturarea a doi termeni contradictorii. Cum ar fi „exhaustiv și general“. Sau „hoț cinstit“. Sau „management privat“.


P.S. Punctele 9 și 10 nu sunt cunoscute de domnul Fenechiu nu pentru că nu merge cu trenul... ci pentru că... efectiv... în general încearcă o politică de aburire izvorâtă dintr‑o anumită cultură...