Ce pensie încasează Klaus Iohannis odată ce a demisionat din funcția de președinte al României.
Luni, 10 februarie 2025, Klaus Iohannis a demisionat din funcția de președinte al României, iar acum urmează să se pensioneze.
Ce pensie va încasa însă Klaus Iohannis odată cu retragerea de pe scena politică? Trebuie totuși menționate anumite aspecte.
Mai exact, pe lângă cele două mandate de la Cotroceni, acesta a fost timp de 14 ani primarul orașului Sibiu și profesor de fizică, însumând o vechime de 42 de ani în câmpul muncii.
Ce pensie încasează Klaus Iohannis după ce a demisionat
”Cu aproximare, normal, că n-am acces la informații legale de câștigurile sale, cred că va lua puțin peste 100 de puncte, asta însumează vreo 8.500 de lei. Nu va prinde 5 cifre, va fi un număr format din patru cifre, pentru că în anii de predare, la început de drum, până s-a titularizat, a avut salariu foarte mic.
Nici în zona primăriei nu s-a câștigat foarte bine, azi se câștigă mai bine. Dacă nu era președinția cred că ar fi ieșit cu o pensie mică, 5.-6.000 ca profesor de liceu, chiar și facă ar fi rămas inspector”, a declarat Anton Hadăr, președinte Alma Mater, pentru Digi24.
Trebuie menționat faptul că dincolo de această pensie pe care o va încasa Klaus Iohannis, fostul șef de stat a fost cel mai bine plătit președinte al țării, iar conform Legii 406/2021, acesta va beneficia tot restul vieții de o îndemnizație lunară echivalentă cu 75% din salariul pe care l-a avut în funcția președinte.
Potrivit ultimei declarații de avere – din 2024, Klaus Iohannis a avut un salariu lunar net de 15.562 de lei. Prin urmare, pe lângă pensia cuvenită, indemnizația pe care o va încasa lunar de la stat va fi de 11.000 de lei


