Comisia Europeană este îngrijorată de impactul pe care îmbătrânirea populaţiei l-ar putea avea asupra bugetelor din mai multe ţări ale Uniunii. Un raport al executivului de la Bruxelles relevă că populaţia României ar putea scădea până în 2060 de la peste 21 de milioane de persoane în prezent la 16,9 milioane.
În acelaşi timp, ponderea cetăţenilor de peste 65 de ani în populaţia cu vârsta între 15 şi 65 de ani va creşte de la 21%, cât este acum, la peste 65%. Un raport de aproape doi pensionari la trei persoane apte de muncă.
Şi rata de participare a forţei de muncă din România, în prezent la circa 63%, va scădea până în 2060 şi va rămâne semnificativ sub media Uniunii. Toate aceste date indică faptul că populaţia îmbătrâneşte, iar statul ar trebui să facă ajustări pe partea finanţelor publice de 9,1 la sută din PIB pentru a păstra echilibrul bugetar. În Uniunea Europeană, media acestui deficit pe termen lung, corelat cu îmbătrânirea populaţiei, este de 6,5%.
În aceste condiţii, conchide Uniunea Europeană, România înregistrează un risc ridicat în privinţa sustenabilităţii finanţelor publice, mult peste media Uniunii. Bruxelles-ul recomandă reforme de îmbunătăţire a poziţiei bugetare, dar şi a sistemului de asigurări sociale, demers ce ar reduce riscurile pe termen lung pentru finanţele publice. Comisia Europeană sfătuieşte însă Bucureştiul să nu recurgă acum la reforme care ar putea amplifica efectele negative ale crizei economice şi financiare.