Premierul Jan Fischer a precizat că guvernul interimar a mai examinat un pachet de măsuri restrictive, propus de ministrul de finanţe Eduard Janota , ce vizează reducerea deficitului la circa 165 miliarde coroane (6,5 miliarde euro).
"Guvernul a continuat să-şi exprime dorinţa de a reduce deficitul la 165 miliarde coroane", a declarat Fischer în cadrul unei conferinţe de presă.
Pachetul de măsuri urmează să fie dezbătut miercurea viitoare, în cadrul unei reuniuni ministeriale, a mai precizat premierul.
Proiectul guvernamental va fi înaintat camerei inferioare a Parlamentului până la sfârşitul lunii.
Măsurile propuse de Janota includ o creştere a taxei pe valoarea adăugată (TVA), taxa generală urmând să fie majorată de la 19% la 20%, iar taxa redusă de la 9% la 11%, dar şi o majorare a accizelor la alcool şi tutun.
Compus din experţi neafiliaţi politic, cabinetul interimar condus de Fischer, fostul şef al biroului de statistică, a înlocuit pe 8 mai guvernul de centru-dreapta condus de liberalul Mirek Topolanek, care a demisionat la finalul lunii martie, într-un moment în care Cehia deţinea preşedinţia Uniunii Europene, după o moţiune de cenzură prezentată de partidul social democrat (CSSD).
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.