De legea amnistierii şi graţierii ar urma să beneficieze următoarele persoane publice, conform adevarul.ro:
1. Adrian Năstase (fost premier) – 3 ani de închisoare pentru şantaj (nedefinitivă). Chiar dacă la recurs primeşte o pedeapsă mai mare de 7 ani, infracţiunea tot ar fi amnistiată. Condamnarea la doi ani de închisoare în „Trofeul Calităţii”, executată, ar fi amnistiată.
2. Dan Voiculescu (fost senator) – 5 ani de închisoare în „Dosarul ICA“. Voiculescu ar scăpa de închisoare, infracţiunea fiind amnistiată. În dosarul de şantaj al Antena 3, pedeapsa sa şi a celorlalţi inculpaţi ar fi amnistiată.
3. Cătălin Voicu (fost senator) – 5 ani de închisoare pentru corupţie, în prezent încarcerat la Jilava. Va ieşi din închisoare prin graţierea pedepsei pe care o execută.
4. Relu Fenechiu (fost ministru) – 5 ani de închisoare în dosarul „Transformatorul“ (nedefinitivă). Va scăpa de închisoare prin graţierea pedepsei.
5. Decebal Traian Remeş (fost ministru) – 3 ani de închisoare în dosarul “Caltaboşul”, în prezent încarcerat. Va ieşi din închisoare prin graţiere.
6. Codruţ Şereş (fost ministru) – 6 ani de închisoare pentru trădare. Dacă în recurs pedeapsa nu va fi mărită, aceasta va fi graţiată.
7. Miron Mitrea (fost ministru) – Judecat în primă instanţă pentru luare de mită. Dacă va fi găsit vinovat şi condamnat la o pedeapsă de până în 6 ani de închisoare, aceasta va fi graţiată.
8. Liviu Dragnea (vicepremier) - Judecat în primă instanţă în dosarul „Fraudă la Referendum“. Infracţiunile de care este acuzat ar fi amnistiate.
9. Adrian Severin (europarlamentar) – Judecat pentru luare de mită pentru lobby în Parlamentul European. Dacă va fi condamnat la o pedeapsă de până la 6 ani, aceasta va fi graţiată.
10. Radu Mazăre (primar) – Trimis în judecată pentru retrocedări ilegale de terenuri. Ar scăpa de închisoare prin amnistierea unor infracţiuni şi graţierea celorlalte.
11. George Becali (fost deputat) – Condamnat în „Dosarul Valiza“ şi în „Dosarul hoţilor“. Ambele infracţiuni vor fi graţiate.
12. Ioan Avram Mureşan (fost ministru) – Condamnat la şapte ani de închisoare pentru deturnare de fonduri şi abuz în serviciu, infracţiunile ar fi amnistiate. Condamnat la 3 ani de închisoare pentru luare de mită în dosarul „Caltaboşul“, pedeapsa ar fi graţiată.
Citește și: Noua hartă a lumii. Africa a ajuns colonie chineză

