Portofoliile investitorilor (şi nu numai) trebuie adecvate cu vârsta acestora, respectiv cu obiectivele lor. „La 40 de ani o alocare orientativă este de 40% din resursele pentru investiţii în acţiuni şi 60% în obligaţiuni“, răspunde Adrian Mitroi, director executiv la MKB Nextebank, la întrebările Money.ro
Foarte important însă, „90% din capital trebuie obligatoriu conservat fără riscuri“, în opinia bancherului Adrian Mitroi. Altfel spus, doar 10% din resursele totale pot fi alocate investiţiilor în această cea mai conservatoare structură primită ca răspuns la sondajul Money.Ro (vezi şi „Cele mai mari şapte păcate ale investitorului începător“).
Bancherul nu este, totuşi, atât de conservator pe cât pare: „Cu cât eşti mai sărac, cu atât mai mult ar trebui să crească proporţia investiţiilor tale cu risc“, spune Adrian Mitroi, care este şi CFA, adică face parte şi din breasla exclusivistă a analiştilor acreditaţi de Chartered Financial Analyst Institute.
Pe de altă parte, structura care alocă acţiunilor doar 40% din sumele destinate investiţiilor este „prea simplistă şi necorelată cu situaţia curentă. La randament de 3,5% pe tilturile de stat americane pe 10 ani (Tbonds), e prea puţin pentru aşa numita "tranzacţionare a inflaţiei. Aş ajusta, adăugând mai mult risc, poate chiar inversând proporţiile: 60% risc şi 40% instrumente de venit fix, şi la 40 de ani“, se încumetă analistul.
Trebuie repetat mereu că sunt muţini numeroşi cei care ăşi pot permite să cumpere direct obligaţiuni de stat, penrtu cei mai mulţi alternativa fiind fondurile de investiţii în obligaţiuni. Şi, evident, toate celelalte condiţii (deja prezentate în „Cele mai mari şapte păcate... “) trebuie îndeplinite, cea mai importantă dintre ele fiind asumarea propriei toleranţe la risc.
Lista directorului de la MKB Nextebank detaliază păcatele deja cunoscute cititorilor Money.ro şi ajunge la... 21 de „poziţii“:
- controlul instinctului de grup,
- inerţia şi stereotipia decizională,
- lipsa de planificare şi de disciplină investiţională, nerăbdarea,
- tranzacţionarea hiperactivă, agitaţia inutilă,
- teama de regret pentru pierdere,
- supralicitarea şanşelor de câştig,
- încrederea excesivă în propriile abilităţi tehnice investiţionale,
- menţinerea prea îndelungată a plasamentelor perdante şi nerecunoaşterea din timp (prin vânzare) a celor câştigătoare,
- miopia investiţională (asumarea unor orizonturi de timp prea scurte),
- diversificarea insuficientă a portofoliilor investiţionale,
- dificultatea în acceptarea nereuşitelor temporare (de exemplu, menţinerea pe termen lung a acţiunilor perdante pe termen scurt)
- nerecunoaşterea din timp a profiturilor echitabile obţinute în raport cu riscul asumat (de exemplu, vinderea acţiunilor câştigătoare la timp),
- eroarea de a menţine prea mult o poziţie financiară în pierdere şi de a renunţa prea târziu la una în câştig, teama şi avariţia,
- încrederea exagerată în propriile abilităţi predictive economice,
- folosirea de simplificări logice şi reguli decizionale simpliste în rezolvarea problemelor complexe,
- dificultatea învăţarii din propria experienţă,
- căutarea cu obstinaţie a trendurilor şi emiterea de previziuni bazate doar pe extrapolări imaginate ale acestora şi ale informaţiilor marginale, ale învăţămintelor, experienţelor şi analogiilor cu evenimente anterioare,
- căutarea de satisfacţii instantanee dar şi predilecţia pentru remunerări financiare imediate,
- telescoparea riscului (teama de riscuri mari, concomitent cu ignorarea celor mici),
- compartimentarea mentală ineficientă a portofoliului individual, atribuirea performanţei financiare priceperii profesionale şi nu norocului, iar a insuccesului neşansei,
- preferinţa pentru maximizarea şanselor de succes investiţional în speranţa norocului şi nu pentru minimizare a porţiunii de risc aflate sub controlul jucătorului, etc.
Când este recomandabil pentru un "economisitor" să devină investitor?
După o lungă pledoarie, Adrian Mitroi spune: „Răspuns: atunci când se poate acomoda psihologic“. Vom reveni.
