Cel puțin încă trei zile fără apă vor rămâne zeci de mii de oameni din Prahova și Dâmbovița, după ce turbiditatea extremă a apei din Barajul Paltinu a blocat complet Stația de Tratare Voila. Apele Române estimează că alimentarea nu poate fi reluată mai devreme de 72 de ore de la încetarea ploilor, timp în care efectele sunt deja dramatice: școli închise, cisterne insuficiente, spitale care își suspendă internările și rafturi goale în magazine.
Cel puțin încă trei zile fără apă: cum s-a ajuns la criza care afectează două județe
În Câmpina, toate unitățile de învățământ – școli, grădinițe și licee – au fost închise, iar autoritățile distribuie apă menajeră cu cisternele și suplimentează containerele cu apă potabilă. Situația afectează inclusiv instituțiile esențiale, precum Spitalul Municipal Câmpina, centrele sociale și unitățile de asistență pentru persoane vulnerabile.
Spitalul Municipal Câmpina a anunțat suspendarea internărilor, din cauza imposibilității de a steriliza instrumentarul medical. Directorul medical, Călin Tiu, afirmă că pacienții care pot amâna tratamentul sunt rugați să revină peste câteva zile, iar cei cu urgențe reale sunt direcționați către spitalele din Ploiești. Aproximativ 80 de pacienți sunt internați în prezent, iar unitatea încearcă să sterilizeze materialele medicale în două tranșe pe zi, tot la Ploiești.
Cel puțin încă trei zile fără apă și acuzații grave între autorități
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, acuză Apele Române de analize greșite și de „o lipsă gravă de profesionalism”, explicând că instituția „nu a luat în calcul nici măcar scenariul evident că va ploua”. Buzoianu afirmă că vinovații vor răspunde și că, în contextul crizei, unii reprezentanți ai autorităților au amenințat că „toate sindicatele vor veni peste Ministerul Mediului” dacă se iau măsuri împotriva lor. Ministra califică situația drept „halucinantă” în condițiile în care zeci de mii de oameni stau la cozi pentru câțiva litri de apă.





