„Din primăvara trecută şi mai acut, din această toamnă, o contagiune globală de frică şi panică a sufocat finanţele internaţionale şi ulterior a condus la deteriorarea economiei globale”, scrie şeful Goldman Sachs într-un editorial. „Instituţiile financiare au luat de bune tendinţele şi practicile din ultima perioadă şi nu şi-au pus problema dacă acestea chiar servesc intereselor pe termen lung ale publicului.”
Trebuie să tragem învăţături din actuala criză: prima ar fi că managementul riscului nu trebuie să fie construit exclusiv pe date istorice: în ultima perioadă am auzit deseori sintagma "multiple standard deviation events". În cazul în care aceste evenimente sunt luate în calcul la o periodicitate de 20 de ani, însă ele se produc mult mai des, nu trebuie să fi mare matematician ca să-ţi dai seama că premisele de risk management pe care le foloseşti nu sunt adecvate.
O altă concluzie ar fi că managementul riscului a fost adesea externalizat. În loc să efectueze propriile analize, instituţiile s-au bazat pe agenţiile de rating. Supra-dependenţa de agenţiile de evaluare a coincis cu diluarea ratingului triplu A. În ianuarie 2008, au fost 12 companii evaluate cu triplu A în toată lumea. În acelaşi timp, 64.000 de produse structurate, precum obligaţiunile colateralizate, aveau acelaşi rating.
O altă învăţătură ar fi că mărimea contează într-adevăr. Spre exemplu, dacă deţineai 5 miliarde sau 50 de miliarde de dolari în CDO-uri, proporţia pierderilor potenţiale era aceeaşi. Dar, evident că urmările unei evaluări greşite, sunt mult mai grave în cazul protofoliului de 50 de miliarde. Mulţi pleacă de la premisa că orice risc poate fi gestionat prin hedging. După căderea Long Term Capital Management şi criza emergentelor din 1998, au fost create noi produse în acest sens, precum diverşi indici globali sau credit default swaps. Noi, ca industrie, nu am luat însă în calcul varianta în care lichiditatea dispare, şi prin urmare nu avem posibilitatea de a face hedging pe orice poziţie.
Totodată, modelele de risc nu au acoperit eficient vehiculele din afara balanţei contabile, precum vehiculele de investiţii structurate.
Nu în ultimul rând, şi poate cea mai importantă concluzie, este că instituţiile financiare nu au calculat valorile activelor cu suficient de multă acurateţe. Unii sunt de părere că modelul contabil prin care se atribuie valori în funcţie de active şi pasive, este unul dintre factorii care a exarcebat criza. "Eu sunt de altă părere", spune Blankfein. "În cazul Goldman Sachs, evaluarea zilnică a poziţiilor în funcţie de preţul din piaţă a fost unul din elementele care ne-au ajutat să ne reducem la timp expunerile pe o piaţă în continuă deteriorare. Capitalul, creditul şi standardele de subscriere ar trebui să facă obiectul reglementărilor dinamice. Supervizarea şi co-ordonarea globală trebuie să reflecte interconexiunea pieţelor. Autorităţile de resort trebuie să implementeze platforme mai robuste în ceea ce priveşte schimbul de informaţii şi un regim mai eficient de raportare. În acest sens, tot capitalul care depinde de funcţionarea sistemului financiar în parametri normali, ar trebui să se supună unui anumit nivel de reglementare.
Trebuie însă să evităm măsurile menite exclusiv situaţiilor de moment, recomandă CEO-ul Goldman Sachs. Excluderea totală a riscului din sistem va afecta creşterea economică. În acelaşi timp, dacă renunţăm la mecanisme create cu decenii în urmă, precum securitizarea sau derivatele, com inhiba accesul la finanţare. Cu toţii acem multe de făcut pentru a recâştiga încrederea publicului şi pentru a re-aduce stabilitate şi vitalitate sistemului. Goldman Sachs se angajează să urmeze această cale.
