Cercetarea şi dezvoltarea sunt ca două cenuşărese ale unei economii care s-a aşezat cu spatele la inovare. România şi-a creat un brand de ţară atractivă doar pentru outsourcing, ceea ce înseamnă inteligenţă medie, uşurinţa limbilor străine şi costuri mici cu forţa de muncă. Putem mai mult decât atât, dar nu facem nimic spentru a-i convinge pe investitorii străini să-şi deschidă aici centrele de dezvoltare şi inovare. Suportăm bine situaţia de a fi la marginea unei Europe care şi-a propus să devină, prin inovare, cea mai competitivă economie a lumii. Cum am putea să eliminăm dezechilibrul actual dintre importul şi exportul de tehnologii?

Unde este valoarea adăugată, pe care ar putea-o aduce inteligenţa noastră economiei?