Rationamentul sau e foarte simplu: nivelul salarizarii din tara de origine este atat de mic prin comparatie cu vestul Europei, incat barierele puse in calea integrarii nu vor determina decat o mica parte dintre romanii plecati in peninsula iberica sa revina acasa. Restul vor risca. Vor intra in malaxorul economiei subterane sau, mai rau, se vor alatura vreunui grup infractional.
Insa atata vreme cat nu apare vreun nou caz Mailat, chestiunea ramane strict una de politica interna spaniola. E treaba Madridului cum isi stabileste prioritatile si daca vrea sau nu sa incaseze impozite de pe urma muncii depuse de cetatenii proveniti dintr-un alt stat european.
Pe de alta parte, cuvintele presedintelui pot fi interpretate si ca o expresie a neputintei. In numele statului roman, Traian Basescu a spus ceea ce e, de altfel, vizibil de pe Marte: Romania nu este capabila sa ofere cetatenilor sai suficiente motive pentru a spera in mai bine pe termen scurt sau mediu. Prea putini sunt cei care profita de pe urma cresterii economice, iar atunci cand oportunitatile se ivesc, ele sunt canalizate prin tunele de birocratie, coruptie sau incompetenta. Asa ca, in numele solidaritatii europene, Spania ar face bine sa preia o parte din aceasta responsabilitate, pare sa spuna presedintele.
Dar Spania sau oricare alt stat va face asa ceva numai in masura in care va considera ca poate extrage un profit de pe urma liberalizarii totale a pietei muncii inainte termenul prevazut. Solidaritatea europeana are si o sanatoasa doza de pragmatism, si asta par sa nu priceapa, deocamdata, autoritatile romane. La fel cum nu pricep nici faptul ca, oricat de unita ar fi Europa, rolul statelor membre ramane inca important in chestiuni care tin de prosperitatea fiecarui cetatean.
