Directorul adjunct al Comisiei Naţionale pentru Reformă şi Dezvoltare, Chen Deming, (CNRD - principal organism de planificare economică din China), a afirmat cu ocazia unui forum din Statele Unite ale Americii, că China va majora progresiv rezervele sale strategice, până la nivelul de 12 milioane tone.
Acesta a subliniat în egală măsură că deocamdată nu este momentul potrivit pentru demararea acestei operaţiuni, având în vedere că preţul petrolului pe pieţele internaţionale a atins un nivel record.
Conform oficialului chinez, rezerva strategică trebuie să se ridice la echivalentul importurilor efectuate în decursul unei luni în 2010 şi să acopere importurile pe trei luni în 2012, conform recomandărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei.
Responsabilii chinezi au anunţat deja că aceste rezerve petroliere strategice ar trebui să se ridice la echivalentul a cel puţin 30 de zile de importuri.
Al doilea consumator al lumii după Statele Unite ale Americii, China a achiziţionat 145,18 milioane de tone de petrol în 2006, în creştere cu 14,5%.
Sursa: NewsIn



