Autorităţile din Beijing au anunţat luarea unor măsuri extreme în vederea combaterii poluării, printre acestea numărându-se închiderea unor fabrici şi instaurarea unui sistem de circulaţie alternativ pentru automobile în zilele în care calitatea aerului este deosebit de degradată.
CNN notează că, potrivit noului plan pus la punct de autorităţi, în condiţiile în care poluarea este excesivă timp de trei zile consecutiv, vor fi luate următoarele măsuri: şcolile şi grădiniţele vor fi închise, 80 la sută dintre maşinile deţinute de Guvern vor fi oprite de la circulaţie, în timp ce pentru maşinile proprietate personală se va impuse un sistem de circulaţie alternativ, în funcţie de numărul de înmatriculare al automobilului.
Beijingul nu este singurul oraş afectat de o poluare excesivă, însă capitala Chinei a devenit un simbol al efectelor pe care le-a avut creşterea economică din ultimii ani asupra mediului înconjurător.
La fel de afectat de poluare este oraşul Harbin, o metropolă din nord-estul Chinei cu peste 10 de milioane de locuitori, care este complet paralizat de trei zile, autorităţile luând deja decizia de a închide şcolileşi a aeroportul şi de a bloca mai multe reţele de transport.
În acest oraş, poluarea atmosferică atinge un nivel care depăşeşte de 30 de ori plafonul preconizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
China, a doua economie a planetei şi prima piaţă mondială de automobile, îşi vede mediul ameninţat de numeroasele sale industrii poluante, de traficul rutier în expansiune constantă şi delăsarea în ceea ce priveşte preocuparea de a proteja ecosistemele.
În plus, ţara îşi obţine peste 70 la sută din energie din arderea cărbunelui, ceea ce o face principalul producător mondial de gaze cu efect de seră.
Poluarea aerului a contribuit la decesul prematur a 1,2 milioane de persoane în China în 2010, a estimat organizaţia Health Effects Institute, într-un studiu apărut în martie.


