România are cea mai ridicată rată efectivă de impozitare specifică producției de gaze naturale, calculată ca procent din veniturile upstream din gaze naturale, atât în 2017 (19,4%), cât și în 2018 (25,3%), situându-se la un nivel aproape triplu față de media celorlalte state producătoare (7,0% în anul 2017, respectiv 7,6% în 2018), se arată într-o analiză realizată de BirișGoran, la comanda Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG). În lumina recentelor modificări legislative, rata de impozitare efectivă înregistrată în România în anul 2018 a ajuns să se detașeze cu aproape 7 puncte procentuale față de a doua cea mai ridicată rată de impozitare efectivă (în Ungaria, rata de impozitare efectivă ajungând la 18.4% din venituri în 2018).           În 2018, deși totalul impozitelor și redevențelor aferente sectorului upstream al gazelor naturale a crescut semnificativ, cu 41% față de veniturile realizate în 2017, veniturile înregistrate din activitatea upstream a gazelor naturale au înregistrat o creștere de numai 8% față de 2017. Mai mult, în valori absolute, aproape întreaga creștere de 538 milioane lei a vânzărilor/veniturilor din această activitate a fost „anulată” de o creștere a impozitării cu suma de 524 milioane lei. Astfel, așa cum este de așteptat, având în vedere modul de percepere și calcul al impozitelor și taxelor specifice sectorului upstream al gazelor naturale, se observă că acestea înregistrează o evoluție disproporționată față de veniturile efectiv înregistrate în această activitate.     O altă perspectivă foarte relevantă, conform autorilor studiului, o reprezintă sarcina fiscală resimțită de producătorii upstream de gaze naturale, ce poate fi măsurată împărțind impozitarea specifică activității la veniturile totale din producția de gaze naturale. În cazul României, rata de impozitare efectivă specifică reprezintă 19,4% în 2017, respectiv 25,3% în 2018 din veniturile totale din activitatea upstream a gazelor naturale. Creșterea ratei efective de impozitare se datorează, printre altele, (i) schimbării modului de calcul al prețului de referință la gaze naturale și (ii) aplicării unor cote de impozitare suplimentară mai ridicate în cazul prețurilor de vânzare mai ridicate.     Chiar dacă diversele sisteme de impozitare upstream ce se regăsesc la nivelul altor jurisdicții sunt așezate diferit și utilizează mecanisme diferite pentru determinarea bazei de calcul și a impozitelor, impactul efectiv al acestor sisteme poate fi totuși măsurat prin calculul sarcinii fiscale efective (ca raport între impozitele și taxele specifice datorate și valoarea producției). În acest sens, am încercat să identificăm informații cât mai relevante cu privire la valoarea producției și valoarea impozitelor datorate (fie la nivel de jurisdicție sau la nivelul unor jucători importanți din piața upstream din acea jurisdicție). În cazurile în care nu am reușit să identificăm asemenea informații concrete, au fost utilizate ratele de impozitare prevăzute de legislația statului respectiv (Turcia, Slovenia, Croația, Cehia, Slovacia). Cele 18 țări avute în vedere pentru realizarea studiului sunt responsabile pentru circa 93% din producția de gaze naturale (la nivelul anului 2017 dintr-o zonă europeană extinsă ce cuprinde zonele UE, AELS și țări precum Ucraina, Turcia, Serbia, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina și Georgia.     Prin urmare, susțin autorii studiului, cel puțin în contextul european, sistemul de impozitare specific sectorului upstream al gazelor naturale din România conduce la o sarcină efectivă extrem de ridicată, aproape triplă față de media celorlalte țări cuprinse în analiză.   Cei mai mari producători de gaze din România sunt Romgaz și OMV Petrom.