Ministerul Justiţiei prezintă, luni, un bilanţ la împlinirea a cinci ani de la operaţionalizarea Agenţiei Naţionale a Bunurilor Indisponibilizate:
peste 5.367 bunuri identificate în 1419 cereri (ANABI a primit cereri de la 42 jurisdicţii şi a trimis cereri către 74 de jurisdicţii);
lansarea în anul 2020 a primei Platforme on-line pentru organizarea licitaţiilor aparţinând unei instituţii publice (total utilizatori unici: 181.996; 11,5% din afara României);
27.612 conturi bancare în administrare/evidenţă cu o valoare totală a sumelor sechestrate în cuantum de 966.808.664 lei (echivalent 195.408.502 Euro);
bunuri mobile sechestrate aflate în administrare cu o valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de Euro;
primele cazuri de administrare şi valorificare de criptomonedă;
49.112 de hotărâri judecătoreşti centralizate şi analizate prin care s-a dispus confiscarea specială/confiscarea extinsă/repararea prejudiciului;
Ministerul Justiţiei anunţă, de asemenea, implementarea recomandării 12 din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), dar şi faptul că ANABI a fost selectată ca bună practică în domeniul antifraudă la nivelul Uniunii Europene.
De asemenea, instituţia face referire la agenda ANABI pentru perioada 2021 – 2025, care prevede operaţionalizarea şi implementarea la nivel naţional a sistemului informatic naţional de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, dar şi Strategia naţională privind recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni.
Prin PNRR sunt prevăzute, pentru ANABI, investiţii în infrastructură: spaţii de stocare şi sistem informatic (buget total 14 milioane Euro).
”Rezultat preconizat: o creştere cu 50% a valorii bunurilor aflate în administrarea ANABI”, a mai transmis Ministerul Justiţiei.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.