Cei mai mari vanzatori neti in 2008 au fost cei din Statele Unite, care au avut retrageri nete de aproximativ 50 mil. euro. De altfel, investitorii din Statele Unite au fost cei mai afectati de criza financiara, in conditiile in care economia SUA s-a confruntat, inca din 2007, cu probleme mari, care au dus spre recesiune. Investitorii din SUA au cumparat anul acesta actiuni romanesti in valoare de 26 mil. euro si au vandut titluri in valoare de 77,5 mil. euro. Suedia, Austria si Marea Britanie continua topul tarilor cu cele mai mari retrageri de pe Bursa de Valori Bucuresti. Investitorii din Suedia au retras de pe Bursa, in primele noua luni, 34,8 mil. euro, in timp ce Austria a avut vanzari nete de aproape 33 mil. euro, potrivit datelor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).
Datele privind vanzarile au fost aproximate pe baza raportarilor din Top 10 al fiecarei luni, intrucat, pe site-ul CNVM, nu au fost disponibile raportarile complete la nivelul situatiei pe noua luni. Este posibil sa apara diferente pentru investitorii din tarile care, intr-o anumita luna, au avut vanzari sub pragul pentru a intra in Top 10. In primele trei trimestre ale anului, strainii au achizitionat actiuni in valoare de 601,6 mil. euro, de trei ori mai putin fata de T3 2007, in timp ce vanzarile au ajuns la 616,7 mil. euro. Investitorii din Marea Britanie au cumparat actiuni de peste 110 mil. euro si au vandut titluri de 128,9 mil. euro, retragerile nete ajungand la 19 mil. euro, Marea Britanie plasandu-se pe locul patru in topul tarilor cu cele mai mari retrageri. Potrivit datelor CNVM, investitorii din Anglia s-au plasat, de la inceputul anului, atat in topul celor mai mari cumparari, cat si in topul investitorilor cu cele mai mari vanzari de la BVB. Cei mai mari cumparatori neti la BVB in primele noua luni au fost Cipru si Luxemburg, care au adus pe piata locala 50,3 mil. euro, respectiv 45,4 mil. euro.





