Cine conduce în preferințele bucureștenilor este întrebarea care domină finalul campaniei electorale pentru Primăria Capitalei. Un nou sondaj INSCOP, realizat în săptămâna alegerilor, arată o luptă extrem de strânsă între Daniel Băluță (PSD), Ciprian Ciucu (PNL) și Anca Alexandrescu (independentă susținută de AUR și PNȚCD), atât în rândul alegătorilor potențiali, cât și al celor mobilizați.

Cine conduce – topul preferințelor în rândul alegătorilor potențiali

Potrivit sondajului INSCOP, 71,2% dintre bucureșteni și-au exprimat o opțiune de vot. Dintre aceștia, clasamentul arată astfel:
Daniel Băluță (PSD) – 28,2% (în creștere față de 26,6% în noiembrie)
Ciprian Ciucu (PNL) – 27,1% (față de 24,2% în noiembrie)
Anca Alexandrescu (independentă) – 21% (față de 19,1% în noiembrie)
Cătălin Drulă (USR) – 11,1%
Ana Ciceală (SENS) – 6,9%

Sondajul arată că diferențele dintre primii trei candidați sunt minime, iar evoluția din ultimele săptămâni indică o creștere a ponderii celor nehotărâți – de la 10% la aproape 16%. Acest lucru poate influența decisiv rezultatul final.

Cine conduce în rândul alegătorilor mobilizați – cei care merg sigur la vot

Printre cei care declară că vor merge sigur la vot (nota 10 pe scala de prezență), situația se schimbă ușor în favoarea lui Ciprian Ciucu:
Ciprian Ciucu (PNL) – 28,9% (față de 27,1% în noiembrie)
Daniel Băluță (PSD) – 27,4% (față de 24% în noiembrie)
Anca Alexandrescu (independentă) – 21,2%
Cătălin Drulă (USR) – 10,9%
Ana Ciceală (SENS) – 8,3%

Doar 3,3% dintre respondenți au indicat că ar vota un alt candidat, în scădere semnificativă față de noiembrie, când procentul era de 7,9%.

Datele INSCOP arată următoarea distribuție pe scala de la 1 la 10 privind intenția de prezență:
• 64,6% au ales 10 – adică declară că vor merge sigur la vot
• 11,5% au ales 1 – nu vor vota
• Celelalte valori între 2 și 9 însumează aproximativ 22,3%
• 1,6% nu știu sau nu răspund

Astfel, bucureștenii hotărâți să voteze reprezintă 52,6% din totalul eșantionului, cu 10 puncte procentuale mai puțin decât în urmă cu două săptămâni, dar peste prezența reală de la alegerile din 9 iunie 2024 (41%).

O competiție deschisă: diferențe minime și mulți nehotărâți

Remus Ștefureac, directorul INSCOP, a explicat de ce sondajul publică două seturi de date – pentru alegători potențiali și alegători mobilizați:

„Competiția electorală din București este intensă, iar gradul de incertitudine cu privire la deznodământ rămâne ridicat pe fondul creșterii ponderii nehotărâților. Unii se vor decide în ultimul moment, iar alții nu vor veni deloc la urne, așa cum s-a mai întâmplat la alegeri anterioare.”

Această volatilitate îi păstrează pe Băluță, Ciucu și Alexandrescu într-un interval de doar câteva procente, ceea ce face ca orice mobilizare de ultim moment să poată schimba ordinea finală.