Guvernul vrea să încheie, cu trei luni mai devreme, acordul preventiv aflat în derulare semnat cu Fondul Monetar In­ternațional (FMI), Comisia Europeană (CE) și Banca Mondială (BM) pentru a semna un altul. Acordul actual, demarat în martie 2011 și cu termen de finalizare martie 2013, a pus României la dispoziție 3,6 miliarde de euro, adică 300% din cota pe care o are la Fond, pentru situații de forță majoră, bani pe care, din fericire, nu a avut nevoie să îi folosească. „Încheiem în ianuarie acordul actual și probabil în februarie vom avea un nou acord cu FMI, CE și BM“, anunță Florin Georgescu, ministrul de Finanțe, citat de Agerpres, fără să precizeze însă tipul noului acord. Poate fi, în continuare, preventiv sau stand‑by, ceea ce presupune acordarea unui împrumut, asemenea situ­a­ției din 2009. Premierul Ponta susține că este vorba despre un acord tot de tip preventiv, în condițiile în care România are nevoie de „o plasă de sigu­ranță“ în eventualitatea unor șocuri pe piețele externe. Așadar, nu cere un împrumut. Este nevoie de un nou acord cu atât mai mult cu cât, anul viitor, trebuie rambursată cea mai mare parte din împrumutul contractat, în 2009, de guvernul PDL‑PSD, în valoare de aproape 13 miliarde de euro, mai spune primul‑ministru. Până acum, statul a plătit exclusiv dobânzi și comisioane în contul creditului de la FMI. Cu tranșele din 2012, cheltuielile se ridică la 167,2 milioane de euro. Dobânzile și comisioanele celorlalte trei credite (de la CE, BERD și BM) ridică costurile totale, pentru perioada 2009–2012, la 507,4 milioane de euro.


Este interesant însă faptul că guvernul anunță încheierea unui nou acord, deși nu a îndeplinit țintele convenite în cazul celui aflat în derulare și care se referă la reforme structurale: nu a reușit să privatizeze companii care produc găuri în economie, nu a numit management privat la societăți din portofoliul său sau nu a reformat sistemul de sănătate. Pe scurt, a ratat aceste reforme, fără de care nu putem avea o economie competitivă. Poziția delegației comune a FMI, CE și BM a fost fermă în această privință, după vizita de luna aceasta la București. România nu va avea un nou acord dacă nu își achită „restanțele“ de la angajamentele existente, declara reprezentantul FMI, Erik de Vrijer. Este exclusă, astfel, varianta includerii angajamentelor actualului acord în cel nou. Cum se leagă, totuși, lucrurile este o întrebare inevitabilă. Și, în fond, de ce avem nevoie de un nou acord?


O CHESTIUNE STRICT DE BANI. Nemulțu­mi­rea experților celor trei instituții inter­naționale, sosiți la București, în urmă cu aproximativ o săptămână, într‑o vizită de verificare, și nu de evaluare, a fost cât se poate de evidentă. Însă nu este prima dată când România este mustrată pentru neîndeplinirea unor ținte convenite cu instituțiile internaționale și tot a primit sprijin financiar. „FMI este în cea mai mare măsură un creditor și este interesat să își vadă banii înapoi, iar obiectivul său major este ca statele membre să fie stabilizate macroeconomic“, explică economistul Radu Limpede. Faptul că instituțiile financiare internaționale „cer reforme structurale și oprirea furtului de bani publici e mai mult un mijloc – caracteristic și băncilor, și altor creditori din economie ce se interesează de situația clientului cu probleme – de a se asigura că obțin cele două mari obiective, banii returnați și stabilizarea“, continuă economistul, în opinia căruia reformele structurale nu reprezintă treaba FMI. Cel mai probabil vom obține un nou acord, crede Limpede, însă nu avem șanse să beneficiem de schema flexibilă de care se bucură Polonia sau Mexic. Tocmai pentru că nu am făcut progrese în privința reformelor structurale. „Rămânem în scutece în fața FMI“, conchide economistul. Pe de altă parte, România are date macroeconomice bune, iar acesta este de fapt asul din mâneca guvernului, pentru obținerea unui nou acord. Cu un deficit bugetar în limitele FMI și cu o reducere a unei părți din arierate, guvernul și‑a făcut practic principalele teme. De fapt, „arieratele au fost, în toate acordurile recente, principalul mijloc de a trișa în fața FMI“, afirmă Radu Limpede, „dar acesta a închis ochii, cu grijă părintească, de fiecare dată, deoarece, pentru Fond, important este ca tendința să fie de scădere, ceea ce îi asigură un confort în a se face că nu vede unde trișează guvernele noastre“. Din păcate, toate guvernele din ultimii 23 de ani au încercat să ducă de nas FMI și Banca Mondială, după caz, susține economistul.


GARANȚII. Dar, dacă avem fundamente bune – o datorie publică mică față de alte state europene, deși se situează la 35% din PIB, un deficit bugetar în limitele impuse de FMI, de 2,2%, și un deficit de cont curent în scădere –, de ce mai avem nevoie de un nou împrumut? „Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, remarca, pe bună dreptate, că prea multe acorduri ne vor strica imaginea pe termen mediu. Rămânem un sugar greu de înțărcat, încă în scutece. Se pare, însă, că, mai nou, și domnul guvernator a ajuns la concluzia că a noastră clasă politică nu poate garanta o guvernare atât de responsabilă încât să fim credibili pe piețele private externe, fără o bonă, precum FMI“, răspunde Radu Limpede. Un acord cu FMI (sau altă instituție financiară europeană), fie că este de tipul stand‑by sau preventiv, presupune acordarea de asistență din partea Fondului și coordonarea de către instituția financiară în materie de reforme structurale. În plus, reprezintă o garanție în ochii investitorilor că nu au loc derapaje, iar mediul economic rămâne stabil. Cu o astfel de garanție, România poate beneficia de împrumuturi externe la costuri mai mici și este percepută ca având un grad de risc mai mic. În opinia șefului statului, de data aceasta în total acord cu premierul Victor Ponta, România are nevoie în viitor de asistența FMI pentru a oferi soluții specializate în aplicarea unei strategii pe termen mediu, care să asigure creștere economică. Pentru că adevărata provocare pentru România este trecerea de la politicile de austeritate și macrostabilizare economică la cele privind stimularea creșterii economice, după cum afirmă Erik de Vrijer. Într‑adevăr, o grea încercare pentru guvern, care a ratat vânzarea Oltchim, privatizarea parțială prin bursă a unor companii energetice sau implementarea programului management privat la companii de stat. Ca să nu mai vorbim de incapacitatea de absorbție a fondurilor europene. Dacă ar fi reușit toate acestea, probabil nu ar mai fi fost de actualitate un nou acord cu instituțiile financiare internaționale, pentru că guvernul ar fi redobândit încrederea investitorilor și nu ar mai fi avut nevoie de garanții pentru împrumuturi externe la costuri mai mici. „Oricum, aceste probleme (reformele structurale – n.r.) nu pot fi rezolvate până în ianuarie (când se așteaptă revenirea la București a delegației comune a FMI, CE și BM – n.r.)“, dar un alt guvern, ales pe baza unei largi majorități, ar putea să le soluționeze, până la finele anului viitor, este de părere Limpede. Până atunci, FMI ne va lăuda din nou, continuă economistul, „pentru că poporul român știe să își asume sacrificii, pe care nici grecii și nici chiar balticii nu și le‑au asumat (vezi schema cu –25% la salarii în cazul bugetarilor și TVA urcată la 24%), și că reușim să echilibrăm atât de frumos bugetul, și asta fără a opri hemoragia banilor publici spre diverși băieți deștepți sau bine conectați la mafia politică locală“. Dar faptul că România alege, prin guvernanții săi, să sacrifice populația și firmele mici și să nu se atingă de marea corupție și de băieții deștepți este problema noastră, nu a lor, punctează economistul.


PERSPECTIVE PENTRU UN NOU ACORD. Este important să nu ne deteriorăm propriile politici și să păstrăm aceste fundamente bune, atrăgea atenția nu de mult consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, pentru care evoluția economiei locale depinde foarte mult de ce se va întâmpla în zona euro. Economia va rămâne pe creștere, la finele lui 2012, din inerție, este de părere Radu Limpede, însă este clară tendința de scădere. Industria și exporturile au arătat deja primele scăderi neconjuncturale, an la an. Totuși, banii dați înapoi, în vară, salariaților bugetari, cei 8%, iar în decembrie, 7%, vor ajuta partea de consum și minima creștere s‑ar putea păstra chiar trimestru la trimestru, estimează economistul, care prevede un 2013 cu mari șanse de a fi mai bun. Și asta „în ciuda tandemului industrie‑exporturi, ce pare acum puțin gripat“. Agricultura va performa mult mai bine, consumul privat are șanse să rămână pe creștere, iar investițiile private și publice pot fi relansate fără sincopele politice majore ce au marcat anul 2012. „Contrar așteptărilor pesimiste, eu sunt sigur că și pe absorbția fondurilor europene vom sta mult mai bine anul viitor, ca efect al inerției, al caracterului multianual al proiectelor derulate.“ Concret, avem 10% absorbție internă, dar și 75% din contracte semnate și 85% proiecte aprobate din masa de fonduri structurale 2007–2013.
Cum finalul lui 2012 nu pare să fie, deocamdată, negru, guvernul își poate juca cartea și are toate șansele să obțină un nou acord cu organismele internaționale, cu tot eșecul reformelor structurale. Ce se va întâmpla mai departe depinde de rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie.