”Astăzi revizuim şi Ordonanţa de urgenţă privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar. Toate limitele actuale de cash vor fi menţinute, atât la persoanele fizice, cât şi la cele juridice, cu două excepţii, plafonul de casă pentru firme va fi de maxim 50.000 de lei, iar avansul spre decontare va fi 1.000 de lei pe zi”, a spus premierul.
Marcel Ciolacu a precizat că, ”chiar dacă principiile enunţate erau corecte, în viaţa reală se produceau situaţii greu de rezolvat”.
”Am vorbit cu reprezentanţii sistemului bancar, cât şi cu micii comercianţi din pieţe, cu mari antreprenori, dar şi cu familii care au o microintreprinderi. Concluzia unanimă este că economia noastră nu este încă pregătită pregătită să funcţioneze cu mai puţin numerar, în special în mediul rural, unde bancomatele sunt rare şi lumea foloseşte mai mult numerar”, a explicat şeful Executivului.
El a precizat că, în egală masură însă, vrea să elimine toate portiţele prin care se face evaziune fiscală în România.


