Tensiuni între Florin Cîțu și Ludovic Orban. CINE va pleca
Acest comitet interministerial va include toate ministerele. De asemenea, în acest comitet ar putea fi invitate sindicatele şi patronatele, pentru a discuta măsurile legate de ”deschiderea economiei”. “Astăzi, voi anunța constituirea unui comitet interministerial sub coordonarea premierului, care să asigure de la 1 iunie revenirea la normalitate a României. De fapt, acesta este primul jalon, primul milestone, prima bornă pe care o punem pentru revenirea la normalitate și am să vă explic la ce mă refer”, a declarat premierul. ”Totul depinde cum merge campania de vaccinare. Dacă vrem să ne întoarcem la normalitate, trebuie să ne vaccinăm. E o condiţie necesară pentru a putea trece mai departe. Nicio altă măsură nu ne ajută să deschidem economia”, a subliniat Florin Cîţu.Nicușor Dan s-a TOPIT! CTP nu l-a mai văzut de mult
Referitor la campania de vaccinare, sunt două luni foarte importante pentru noi, luna aprilie și luna mai. În aceste două luni vom aveam 8,3 milioane de doze care intră în România și sunt foarte importante pentru că, la finalul lunii mai, ar însemna în cel mai pesimist scenariu să avem 5 milioane de persoane vaccinate, și într-un scenariu mai optimist, 6,3 milioane de persoane vaccinate.5 milioane persoane vaccinate este o cifră importantă pentru noi pentru că reprezintă 35% din populația adultă care trebuie vaccinată și este momentul important, la sfârșitul lunii mai, să vorbim despre revenirea economiei.


