Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate, într-un demers prezentat drept un pas major către profesionalizarea managementului din sistemul sanitar.
CNAS angajează directori. Concurs național
Potrivit unui comunicat al instituției, concursul se va desfășura în două etape principale: proba scrisă va avea loc în data de 18 iunie 2026, începând cu ora 10.00, iar interviul este programat pentru 23 iunie. Înscrierea candidaților se face până la 4 iunie, ora 17.00, urmând ca dosarele să fie verificate până pe 9 iunie. Eventualele contestații vor fi soluționate în perioada 10–11 iunie.
Președintele CNAS, Horațiu Moldovan, susține că selecția va fi una strict bazată pe competență și performanță. „Căutăm manageri competenți, corecți, cu viziune și empatie. Va fi un concurs corect, fără ingerințe politice sau de altă natură”, a declarat acesta.
CNAS precizează că procesul de selecție va fi unul transparent: accesul în sălile de concurs va fi securizat, interviurile vor fi înregistrate audio-video, iar reprezentanți ai societății civile – inclusiv asociații de pacienți și organizații profesionale – vor putea participa ca observatori independenți.
Demersul face parte dintr-un proces mai amplu de eficientizare a resurselor umane și de consolidare a managementului la nivelul celor 43 de case de asigurări de sănătate din țară. Instituția subliniază că, după echilibrarea raportului dintre venituri și cheltuieli în sistem, este necesară asigurarea stabilității și implicarea totală a conducerii locale.
În perioada următoare, CNAS intenționează să extindă procesul de reformă și la nivelurile inferioare de conducere, pentru a elimina situațiile în care statutul de funcționar public este utilizat pentru ocuparea pe termen nelimitat a funcțiilor de conducere. Accentul va fi pus pe atragerea de specialiști din domenii-cheie precum medicina, farmacia, economia și IT-ul, dar și pe întărirea structurilor de audit, control și prevenire a fraudelor, inclusiv prin înființarea unui departament de farmacoeconomie.
„Sistemul de asigurări sociale de sănătate are nevoie nu doar de experți, ci și de oameni cu empatie, cu spirit proactiv și cu capacitatea de a gestiona eficient bugete publice într-un context complex și adesea stresant”, a mai transmis președintele CNAS, încurajând profesioniștii interesați să se înscrie la concurs.
Potrivit conducerii instituției, obiectivul final este construirea unui sistem de asigurări de sănătate mai eficient, mai transparent și mai apropiat de nevoile reale ale pacienților.




