CNVM a amendat în prima jumătate a lunii martie Interagro, acţionarul principal al Zimtub, cu 7.800 lei, reprezentând 0,5% din capitalul companiei, pentru că deşi ajunsese la o participaţie de 37,13%, nu a iniţiat o ofertă publică de preluare.
Însă Interagro susţine că a făcut toate demersurile pentru efectuarea ofertei, prin intermediul casei de brokeraj KBC Securities, însă nu a putut obţine o scrisoare de garanţie de la nici o bancă, din cauza crizei economice.
"Interagro SRL consideră că a fost sancţionată cu amendă în mod nejustificat pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de legea pieţei de capital, având în vedere faptul că societatea a fost împiedicată în îndeplinirea acesteia de împrejurări mai presus de voinţa ei", spune acţionarul Zimtub.
În schimb, CNVM spune că a cerut de mai multe ori firmei Interagro să depună documentaţia pentru iniţierea ofertei de preluare obligatorie, însă aceasta nu a mai făcut nici un demers în acest sens, după ce trimis o adresă autorităţii, în care explica faptul că nu poate obţine o scrisoare de garanţie bancară.
"Ulterior acestei adrese, petenta nu a întreprins alte demersuri, astfel încât CNVM, prin Ordonanţa nr.675/18.11.2008, a sancţionat petenta cu avertisment şi a dispus ca aceasta să depună în termen de 15 zile lucrătoare, de la primirea actului sancţionator, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a Zimtub Zimnicea, în caz contrar urmând a fi sancţionată cu amendă între 0,5-5% din capitalul social vărsat", susţine CNVM în buletinul săptămânal de activitate, actualizat marţi.
"Precizăm că Interagro SRL a depăşit pragul de deţinere de 33% din capitalul social al Zimtub Zimnicea în mod intenţionat, urmare unei tranzacţii de vânzare-cumpărare realizată pe piaţa de capital în data de 27 iunie 2008", a adăugat arbitrul pieţei de capital.
Astfel, Interagro va trebui să plătească amenda dată de CNVM în următoarele 30 de zile şi să depună documentaţia aferentă ofertei publice de preluare în termen de 15 zile de la data respingerii contestaţiei.
Potrivit legii, acţionarii care deţin mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi, ca urmare a achiziţiilor sale, sau ale altor persoane cu care acţionează concertat, trebuie să facă ofertă publică de preluare în termen de două luni de la momentul atingerii acelui prag de participaţie.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.