Subscrierile ING Asigurări de Viaţă au scăzut în primul semestru din 2009 cu 4,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 262 milioane de lei (63 milioane de euro). Această evoluţie este susţinută de apetitul mai redus al clienţilor pentru produsele cu o componentă investiţională, în mod special pentru cele cu primă unică, a arătat compania.
Scăderea marcată de ING Asigurări de Viaţă o depăşeşte pe cea a pieţei de asigurări de viaţă, care, potrivit cifrelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), s-a redus cu 3% în primele şase luni din 2009 faţă de intervalul ianuarie-iunie de anul trecut.
“Am observat în această perioadă o schimbare a preferinţelor clienţilor, care caută în special produse ce le oferă protecţie şi randamente garantate. Astfel, în vânzãrile noi ale ING Asigurări de Viaţă din prima jumătate a anului, acest tip de contracte reprezintă 80% din numărul total de poliţe, faţă de 40% în aceeaşi perioadă din 2008”, a declarat directorul general al companiei, Cornelia Coman.
Primele brute subscrise de ING Asigurări de Viaţă, aferente produselor tradiţionale, au înregistrat o creştere de peste 5% în primele şase luni ale anului faţă de perioada similară din 2008.
Cota de piaţă a asigurătorului pe acest segment s-a majorat, astfel, cu 2% în primul semestru al anului, până la 19%.
“Sesizăm o serie de semnale pozitive, în ciuda condiţiilor dificile cu care s-a confruntat întreaga economie. Clienţii care încheie asigurări de viaţă alocă resurse financiare mai importante, iar din această cauză, prima medie pentru contractele unit-linked a crescut în a doua jumătate a anului 2009 cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce la contractele de tip tradiţional s-a majorat cu 11%”, a precizat Coman.
În primele şase luni ale anului, ING Asigurări de Viaţă a plătit beneficii pentru evenimentele asigurate, dar şi pentru contractele ajunse la maturitate, de 27 milioane de lei (peste ºase milioane de euro), cu 27% mai mult faţă de perioda similară a anului precedent. ING Asigurări de Viaţă a arătat că randamentul produselor unit-linked, care au în spate programe de investiţii cu profil de risc scăzut, a fost de 5,4% în primul semestru al anului. În aceeaşi perioadă, poliţele care au ataşate programe de investiţii în lei, cu profil de risc foarte ridicat, au adus câştiguri de 12,8%.
Conform directorului general al ING Asigurări de Viaţă, Cornelia Coman, piaţa asigurărilor de viaţă ar putea creşte cu maximum 5% în acest an.
Coman, ING Asigurări de Viaţă: S-au redus răscumpărările de poliţe
Publicat la 12.08.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
