Reding a arătat că încrederea oamenilor în societatea informaţională a fost erodată de astfel de evenimente şi, pentru refacerea acestei încrederi, lucrează la îmbunătăţirea legislaţiei referitoare la protejarea datelor.
"Breşele recente de securitate apărute la Apple şi Sony arată că protecţia datelor personale nu funcţionează corect", a spus Reding.
Un raport realizat de doi cercetători americani a avertizat în aprilie că iPhone-urile şi iPad-urile produse de Apple conţin un fişier care înregistrează detaliat locul în care se află posesorul pe parcursul unei perioade de luni sau chiar ani.
În urma scandalului, Apple a lansat, săptămâna trecută, o versiune îmbunătăţită a unui soft, pentru eliminarea posibilităţii de colectare şi stocare prin iPhone şi iPad a datelor referitoare la locaţia utilizatorilor, respectând astfel o promisiune în acest sens.
Sony a fost aspru criticată, în urma a două atacuri ale unor hackeri produse în aprilie asupra datelor personale a peste 100 de milioane dintre utilizatorii serviciilor de jocuri online ale companiei, care nu a exclus şi furtul numerelor a 12,3 milioane de carduri de credit.
Serviciile online ale Sony sunt în prezent închise, iar compania a anunţat, marţi, că redeschiderea acestora va dura mai mult decât a anticipat iniţial.
"Companiile nu iau în serios, suficient, problema protecţiei datelor. Deseori fac lucruri despre care oamenii nu au cunoştinţă. Un producător de GPS vinde informaţii către o terţă parte, sau milioane de produse Apple reţin date privind locaţia utilizatorilor, fără să ceară permisiunea acestora", a arătat Reding.
Ea a adăugat că nu este de mirare că încrederea oamenilor în societatea informaţională a scăzut în urma unor astfel de evenimente şi că lucrează în prezent la reforma reglementărilor referitoare la protecţia datelor.
Regulile privind breşele de securitate informatică vor fi mai stricte, întrucât clienţii trebuie informaţi dacă datele lor au fost accesate ilegal.
În plus, orice companie care stochează informaţii şi date referitoare la cetăţeni din Uniunea Europeană trebuie să respecte legislaţia comunitară, a precizat Reding.
Comisarul Viviane Reding critică Sony şi Apple pentru protecţia deficitară a datelor clienţilor
Publicat la 10.05.2011, 19:54:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
