"Eu am cerut un raport şi nu aş vrea să mă exprim înainte de raportul pe care îl va prezenta preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare. Cred că îl voi primi chiar astăzi şi după aceea voi fi în măsură să vă dau mai multe detalii. Eu sper să identificăm cât mai repede (sursa-n.r.), ţine până la urmă de trasabilitatea produselor şi de modalitatea în care ele sunt controlate pe mijlocul acesta de transport, de aici către celelalte pieţe din Uniunea Europeană", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Piteşti, ministrul Agriculturii, Daniei Constantin.
Spanghero, furnizorul francez de carne pentru lasagna marca Findus, a afirmat, sâmbătă, că intenţionează să dea în judecată producătorul român de la care s-a aprovizionat, în cazul în care ar fi vorba despre carne de cal, relatează AFP.



