money.ro
ActualitateMarian Manolache

Construcţiile rămân în recesiune. Scădere de 16% faţă de aprilie

Publicat la 06.07.2011, 07:15:18

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Construcţiile rămân în recesiune. Scădere de 16% faţă de aprilie

Potrivit sursei citate, în luna mai 2011, volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a crescut faţă de luna anterioară cu 16%, creştere evidenţiată pe toate elementele de structură, astfel: lucrări de întreţinere şi reparaţii curente (+19,4%), lucrări de reparaţii capitale (+18,9%) şi lucrări de construcţii noi (+14,2%). Din punct de vedere al tipului de obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+16,7%), la clădirile rezidenţiale(+15,4%) şi la clădirile nerezidenţiale (+15,1%).

 

Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere în luna mai a.c., comparativ cu aprilie 2011, a înregistrat o creştere cu 2,9%. Pe elemente de structură, la lucrările de construcţii noi s-a înregistrat o creştere cu 2,1%, în timp ce lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi lucrările de reparaţii capitale, au scăzut cu 1,3%, respectiv cu 0,8%. În aceeaşi categorie ajustată, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în mai, la clădirile rezidenţiale cu 9%, iar la construcţiile inginereşti şi la clădirile nerezidenţiale s-au înregistrat scăderi cu 0,8%, respectiv cu 0,4%.

 

În intervalul 1 ianuarie - 31 mai 2011, comparativ cu perioada similară din anul anterior, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a scăzut cu 3 procente. Pe elemente de structură s-au înregistrat scăderi la: lucrările de construcţii noi (-6,4%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-6,1%). La polul opus, lucrările de reparaţii capitale au înregistrat un volum în creştere cu 21,9%.

 

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale şi la construcţiile inginereşti cu 2,9%, respectiv cu 0,4%. O scădere importantă a fost semnalată în cazul volumului lucrărilor la clădirile rezidenţiale, respectiv de -19,5%.

 

Datele INS arată că, în primele cinci luni ale anului în curs, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 3,3%, faţă de intervalul similar din 2010. Scăderea a fost evidenţiată de către lucrările de construcţii noi (-7,3%) şi de lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-3,9%).

 

În cazul lucrărilor de reparaţii capitale s-a înregistrat o creştere cu 19%, în timp ce pe obiecte de construcţii a fost consemnată o creştere la clădirile nerezidenţiale (+4,0%). La clădirile rezidenţiale şi la construcţiile inginereşti s-au înregistrat scăderi cu 15,8%, respectiv cu 1,2%.

 

Conform INS, în mai a.c., faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 3,4%. Pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de reparaţii capitale cu 27,2% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 11,2%. Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 3,6%.

 

Din punct de vedere al obiectelor de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 13,6%, creşteri înregistrându-se la construcţiile inginereşti şi la clădirile nerezidenţiale, de 8,3%, respectiv 5,2%.

 

Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2011, comparativ cu luna mai 2010 a crescut cu 1,9%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+25,7%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+18,7%). La lucrările de construcţii noi s-a evidenţiat o scădere cu 5,9%.

 

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 10,8% şi la clădirile nerezidenţiale cu 5,5%. La clădirile rezidenţiale, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 12,6%.

 

Datele publicate miercuri de către INS sunt provizorii şi periodic pot fi revizuite pe baza rectificărilor ce se efectuează retroactiv de către operatorii economici din eşantion.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite