money.ro
Actualitatemoney.ro

Consumatorii români au cumpărat mai puţin.Vânzările Metro Group sunt în scădere

Publicat la 17.01.2012, 10:36:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Consumatorii români au cumpărat mai puţin.Vânzările Metro Group sunt în scădere

Metro Group a vândut anul trecut în valoare de 66,7 miliarde de euro, în scădere cu 0,8% comparativ cu anul financiar anterior, potrivit rezultatelor financiare preliminare ale grupului, din care fac parte Metro Cash&Carry, real, Media-Saturn şi Galeria Kaufhol. Rezultatul negativ este cauzat de vânzările slabe din Europa de Vest şi Germania, unde au raportat un minus de 3,6% şi respectiv 1%. În Europa de Est, grupul a vândut cu 3,4% mai mult, iar în Asia şi Africa cu 14,3% peste rezultatele din 2010. “Criza datoriilor, rata mare a şomajului şi măsurile de austeritate cu care se confruntă mare parte din statele Europene au dus la o reticenţă a consumatorului. De asemenea, vânzările înregistrate în perioada sărbătorilor de Crăciun au reprezentat o dezamăgire. Pe de altă parte însă, business-ul online se dezvoltă bine”, a declarat Olaf Koch, CEO în cadrul Metro AG.

 

Dintre mărcile grupului prezente şi pe piaţa autohtonă, vânzările real au scăzut cu 2,3%, până la 11,2 miliarde de euro, în timp ce Metro Cash&Carry a terminat anul financiar cu un plus de 0,2% ajungând la 31,2 miliarde de euro. Potrivit comunicatului remis de grupul german, rezultatel slabe realizate de real în Europa de Est sunt rezultatul “reticenţei consumatorilor polonezi şi români”. Un alt motiv este renunţarea la unele unităţi.

 

În ceea ce priveşte lanţul cash&carry, în Europa de Est cel mai bine a performat Rusia. Creşterile de două cifre de pe această piaţă, dar şi din Asia au contribuit puternic la rezultatele consolidate. În schimb, în Germania şi Europa de Vest, grupul vorbeşte de o continuare a trendului descendent.

 

 

 

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite