"Avem certitudinea că nivelul contribuţie va creşte la 3%. Este prevăzut în Memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional şi în proiectul de buget pe 2011", a spus Oancea.
El a precizat, de asemenea, că din 2012 Comisia a propus ca acest nivel al contribuţiei să crească cu un punct procentual pe an şi să ajungă la 8% din venitul brut în anul 2016. Comisia a propus această măsură în cadrul unor modificări ale Legii 411 privind fondurile de pensii administrate privat, care vor intra în dezbatere publică anul viitor.
Conform legii actuale, contribuţia la fondurile de pensii private obligatorii creşte anual cu 0,5 puncte procentuale, până la 6% din venitul brut în anul 2016. Acest calendar nu a fost însă respectat în anul 2009, când contribuţia a fost "îngheţată" la 2%, deşi ar fi trebuit majorată la 2,5%, nivel care a fost atins abia în 2010.
Salariaţii şi alte persoane asigurate în sistemul public de pensii plătesc o contribuţie de pensie la bugetul asigurărilor sociale de 10,5% din venitul brut, din care o cotă (2,5% în 2010) este virată fondurilor de pensii private.
Susţinătorii sistemului de pensii private spun că aceasta este o alternativă viabilă la sistemul public, nesustenabil din cauza dezechilibrelor demografice, şi că este transparent şi echitabil, pensia privată fiind cu atât mai mare cu cât nivelul contribuţiilor şi perioada de contribuţie sunt mai mari.
Pe de altă parte, oponenţii sistemului de pensii private din România spun că bugetul public de pensii a ajuns la cel mai ridicat deficit din istoria sa şi din cauza transferurilor de bani către fondurile de pensii private obligatorii. Mai mult, administratorii de fonduri de pensii investesc cea mai mare parte a acestor sume în titluri de stat, împrumutând practic statul pe banii transferaţi de la bugetul asigurărilor sociale.
În cei doi ani şi jumătate de când sistemul este funcţional în România, participanţii au în conturile individuale în medie 200 de euro. Fondurile de pensii private obligatorii au avut un randament mediu anualizat de 15,87%, iar fondurile de pensii facultative 14,2%.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.