Bursa de Valori București (BVB) a deschis ziua în forță, atingând noi maxime istorice, după ce acțiunile OMV Petrom și Romgaz au înregistrat creșteri importante, pe fondul finalizării unei etape-cheie a proiectului Neptun Deep din Marea Neagră. Romgaz a închis ziua de marți, 21 iulie, cu o creștere de 6,88%, iar OMV Petrom cu plus 3,52%.
Neptun Deep intră în linie dreaptă
Entuziasmul investitorilor a venit la doar o zi după ce a fost anunțată instalarea și fixarea pe fundul mării a platformei offshore care va exploata gazele naturale din perimetrul Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic aflat în dezvoltare în România.







