Mereu uimitorul milionar Cristi Borcea, invitat de onoare la nunta fostei soții! A venit cu actuala, Valentina Pelinel. Într-un episod pe care doar telenovelele latino-americane îl mai pot rivaliza, mereu imprevizibilul Cristi Borcea a reușit din nou să surprindă. Pe 5 iunie, a mers la nunta fostei sale soții, Mihaela Borcea, însoțit – cum altfel – de actuala soție, Valentina Pelinel. Nu e scenariul unui film turcesc, ci chiar realitate.
Fostul soț și actuala la petrecerea mirilor. Mihaela Borcea a schimbat bărbatul dar a păstrat numele
Prima soție a lui Cristi, dar și partenera lui de business multă vreme după divorț, Mihaela Borcea s-a căsătorit religios cu Sorin Rap, cu vare o relație de mai bine de un deceniu. Evenimentul s-a desfășurat discret, într-un restaurant din Pantelimon, fără fast ostentativ, dar cu invitați cunoscuți: Mihai Albu, Romanița Iovan, Leonard Doroftei și, cireașa de pe tort, chiar Cristi Borcea. Desigur, alături de el a fost și Valentina Pelinel, care s-a pozat relaxată la masă cu diverse prietene, inclusiv cu Romanița. Și cum era de așteptat, grație Valentinei Pelinel, internetul a primit porția zilnică de subiecte pentru bârfă cu un zâmbet larg.
Pe rețelele sociale Valentina Pelinel a dat apă la moară internauților cu ceva imagini de la nuntă. Cine s-ar fi gândit că o fostă soție, un fost soț și actuala soție pot conviețui pașnic la aceeași masă? Poate doar în filmele americane... sau în familia Borcea, care pare că sfidează regulile relațiilor clasice.







