”PSD a fost atât de preocupat de dezbaterile pe PNRR încât le-a ratat. Partidul domnului Ciolacu cere dezbatere în Parlament pe PNRR cu miniştri, parlamentari, patronate, sindicate, ONG-uri şi specialişti. Au făcut şi un comunicat frumos de presă. De acord cu propunerea lor, numai că dezbaterile pe PNRR cu miniştri, parlamentari, patronate, sindicate, ong-uri şi specialişti au avut deja loc”, afrimă, marţi seară, Cristian Ghinea, într-o postare pe AFcebook.
Ministrul afirmă că unul dintre participanţi a fost chiar Marcel Ciolacu.
”Am discutat faţă în faţă în Comisia de Afaceri Europene, pe 22 februarie, când am prezentat în premieră, în Parlament, structura actualizată a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Sigur a fost atent pentru că a şi pus întrebări. Iar la dezbaterile publice organizate de MIPE au participat preşedinţi de consilii judeţene, primari de municipii, oraşe sau comune, inclusiv de la PSD. Poate ei să-l tragă de mână pe domnul Ciolacu”, a mai scris ministrul.
Ghinea prezintă lista cu dezbaterile publice organizate, lista de subiecte discutate şi reaminteşte că înregistrările evenimentelor sunt disponibile pe site-ul Ministerului.



