Cristiano Ronaldo (40 ani) se însoară cu Georgiana Rodriguez (31 ani). Unul dintre cele mai mediatizate cupluri din lume face pasul cel mare. Modelul argentinian a anunțat vestea printr-o postare emoționantă pe Instagram, în care a arătat un inel impresionant de logodnă și a scris mesajul: „Da, vreau. În această viață și în toate viețile mele”.
Ronaldo și Georgina formează un cuplu din 2016, povestea lor de iubire începând după ce starul portughez s-a despărțit de Irina Shayk. Cei doi au împreună două fiice – Alana Martina (născută în 2017) și Bella Esmeralda (născută în 2022). Georgina este, de asemenea, mama vitregă pentru ceilalți trei copii ai fotbalistului- Cristiano Jr., în vârstă de 15 ani, Mateo și Eva Maria (8 ani).
În ultimii ani, întrebările despre căsătoria lor au fost constante, atât din partea presei, cât și a prietenilor apropiați. În reality show-ul său de pe Netflix, I Am Georgina, modelul a mărturisit cu umor că apropiații îi fredonează adesea melodia El Anillo a lui Jennifer Lopez, aluzie directă la o cerere în căsătorie. „Ei bine, asta nu depinde de mine”, glumea atunci Georgina. Ronaldo, care timp de trei ani consecutivi a ocupat primul loc în clasamentul Forbes al celor mai bine plătiți sportivi din lume, declarase anterior că nu a cerut-o în căsătorie deoarece „momentul nu era potrivit”. Acum, însă, momentul a sosit, iar anunțul a stârnit un val de reacții la nivel globa
Cristiano Ronaldo se însoară! Nuntă de proporții
Deși data și locul nu au fost încă stabilite, fanii anticipează un eveniment grandios, în care luxul și familia vor fi în centrul atenției. Presa internațională speculează deja că ar putea fi una dintre cele mai fastuoase nunți din sportul mondial. După transferul la clubul saudit Al-Nassr, veniturile anuale ale lui Ronaldo sunt estimate la aproximativ 275 de milioane de dolari, doar din fotbal. În plus, este una dintre cele mai urmărite personalități pe Instagram, cu sute de milioane de fani din întreaga lume.






