Pacatul major al cifrelor mari este ca ele pot descrie cu extraordinara exactitate ceea ce s-a intamplat, atunci cand acest lucru nu mai are decat o valoare de constatare.
Intre ziua in care se publica rata inflatiei, de exemplu, si ziua in care preturile se schimba in viata reala este, de cele mai multe ori, un decalaj de saptamani. Timp in care au fost luate alte nenumarate decizii de pret. In lumea corporatiilor mari si a firmelor mici se intampla cateva lucruri care nu se vor vedea in statistici decat atunci cand va fi prea tarziu. Primul si, probabil, cel mai important, este ca mult mai putine obligatii de plata se onoreaza la scadenta. Cu alte cuvinte, pe birourile din toate organizatiile, teancurile de facturi neincasate au crescut exponential, iar termenele de plata s-au triplat. Pe hartie, volumele de afaceri arata o scadere. In conturile bancare si in casieriile firmelor banii reali sunt, probabil, cu cel putin o treime mai putini. Fara a avea pretentia unei cercetari stiintifice, urmatoarea concluzie este doar o chestiune de logica: daca primesc astazi banii datorati de clienti din noiembrie anul trecut, atunci voi plati propriile mele facturi peste alte trei luni, cel putin. Cel mai mare pericol, in prezent, sta exact in aceasta inghetare a platilor scadente. In momentul in care o companie isi incaseaza banii dupa un trimestru sau dupa o jumatate de an si in situatia in care nu prea mai exista surse pentru finantarea activitatii intre momentul facturarii si cel al platii efective, normal ca gestul logic este sa amani, la randul tau, furnizorii.
Un al doilea fenomen oarecum ciudat este disparitia reperelor legate de cat valoreaza bunurile si serviciile. De la servicii legale la spatii de media si de la materiale de constructii la servicii de creatie, totul este, brusc, mult mai ieftin. Aceleasi servicii, aceleasi produse, acelasi client, acelasi furnizor. Presupunand ca totul are aceeasi calitate, reperul pentru stabilirea pretului sta acum intr-un singur cuvant: criza. Ani buni, Romania a fost o piata a vanzatorului, cu oferte prea mici, prea putine, prea concentrate pentru viteza de crestere a cererii. Acum, peste noapte, devine un loc dominat de clienti. Incercati sa combinati lipsa de lichiditate cu reducerea volumelor de afaceri si cu lipsa de finantare pentru activitatea curenta si veti obtine o imagine nu prea optimista a ceea ce va spune statistica peste cateva luni. Se adauga tabloului amanarea deciziilor pentru investitiile care nu sunt absolut vitale, fie pentru ca amanarea inseamna posibile discounturi, fie pentru ca, pur si simplu, nu mai sunt o prioritate. Este foarte greu sa masori o situatie care se schimba rapid folosind instrumente de analiza anuala, semestriala sau trimestriala. Nici guvernul, nici patronatele, nici ministerele, nici institutiile financiare nu au vreun mecanism care sa le permita sa inteleaga in timp real ce se intampla, de ce si care vor fi consecintele.
Dar este, probabil, intelept sa presupunem ca e momentul pentru o schimbare de repere si in acest domeniu. In instalatiile industriale, camerele de control au mecanisme de alarma si de prevenire a dezastrelor. In avioane, instrumentele de bord semnalizeaza posibile coliziuni inainte de a se produce. Pe principiul “ceea ce masori este ceea ce primesti”, daca masuram istoria, ne vom afla in fata lipsei de optiuni.
