Datoria publică a zonei euro a înregistrat o ușoară creștere în trimestrul doi din 2013, comparativ cu precedentele trei luni, până la 93,4% din PIB, de la 92,3% din PIB, arată cifrele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În UE27 datoria publică a urcat la 86,8%, de la 85,9%.
La sfârșitul trimestrului doi din 2013, țările din UE care aveau cea mai mare datorie publică, ca procent din PIB, erau: Grecia (169,1%), Italia (133,3%), Portugalia (131,3%) și Irlanda (125,7%), iar cea mai scăzută datorie publică, ca procent din PIB, se înregistra în Estonia (9,8%), Bulgaria (18%), Luxemburg (23,1%), România (38,6%), Letonia (38,7%) și Suedia (40,9%). În primul trimestru din 2013, România a înregistrat un nivel similar al datoriei publice, ca procent din PIB.
Comparativ cu trimestrul doi din 2012, datoria publică a zonei euro și a UE27 a înregistrat o ușoară creștere în perioada aprilie — iunie 2013 până la 93,4% din PIB, de la 89,9% din PIB, respectiv la 86,8%, de la 84,7%.





