money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Cum a ajuns România să găzduiască scutul antirachetă

Publicat la 13.09.2011, 18:46:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cum a ajuns România să găzduiască scutul antirachetă

Preşedintele român Traian Băsescu se află în 13 septembrie în vizită la Washington, unde a asistat la ceremonia de semnare a acordului cu SUA privind instalarea de rachete SM-3 în România, în cadrul proiectului de scut antirachetă. Documentul a fost semnat de ministrul român de externe Teodor Baconschi şi de secretarul de stat Hillary Clinton.

 

Băsescu a anunţat în 2010 că pe teritoriul României vor fi amplasaţi "interceptori tereştri", reprezentând componente ale sistemului antirachetă. Calendarul convenit cu americanii vizează operaţionalizarea facilităţilor de la Deveselu, de pe teritoriul României începând cu anul 2015.

 

Încă din 2005, cotidianul francez Le Figaro scria că România ar putea fi aleasă de americani pentru instalarea unei baze în cadrul scutului antiracheta. Ar fi fost vorba de baterii de rachete Patriot. Explicaţia ziarului francez era, atunci, una simplă: Bucureştiul părea dispus să facă mai multe concesii în această privinţă, spre deosebire de Polonia, stat cu care Washingtonul purta deja tratative pe aceasta temă încă din 2002. Ulterior, a fost aleasă Polonia pentru a găzdui baza pentru interceptoarele scutului antirachetă din Europa.

 

Preşedintele american Barack Obama a anunţat însă la 17 septembrie 2009 că SUA renunţă la proiectul de scut antirachetă în Europa de Est promovat de predecesorul său George W. Bush. Obama a dat asigurări că noul sistem de apărare antirachetă va fi mai amplu decât precedentul, subliniind că programul balistic iranian rămâne o ameninţare. În aceeaşi zi, secretarul american al apărării Robert Gates a precizat că Statele Unite nu renunţă la instalarea unor elemente ale scutului antirachetă în Europa, ci intenţionează să le facă mai flexibile, pentru a acoperi nordul şi sudul Europei.

 

Rusia s-a opus vehement proiectului de scut american antirachetă promovat de fostul preşedinte american George W. Bush, care prevedea instalarea de rachete interceptoare în Polonia şi a unui radar în Cehia, considerându-l drept o ameninţare la adresa securităţii sale.

 

Scenariul referitor la posibila implicare a României în acest plan a fost vehiculat anterior. Astfel, imediat după anunţul din septembrie al preşedintelui american Barack Obama de a renunţa la proiectul de scut antirachetă promovat de predecesorul său, George W. Bush, în favoarea unui sistem mai puternic, mai inteligent şi mai rapid, presa de rusă şi americană au scris că SUA ar putea instala elemente ale unui scut antirachetă în Turcia, Israel, Bulgaria şi România, după ce au renunţat la Polonia şi Cehia.

Această perspectivă a fost sugerată şi de unii dintre oficialii români. Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu declara în septembrie 2009 că "România este în joc" în ceea ce priveşte acest sistem de apărare, asigurând că "nimeni nu va fi lăsat în urmă" şi atrăgând atenţia că ar fi bine ca şi Rusia să fie implicată.

La rândul său, vicepreşedintele american Joe Biden, care s-a aflat la 22 octombrie 2009 în Bucureşti, a spus că Statele Unite apreciază în mod deosebit că guvernul României a adoptat "cu bucurie" noul sistem antirachetă şi că l-a înţeles imediat, înaintea altor ţări. "Dumneavoastră aţi înţeles de la început, în timp ce alţi colegi, cum ar fi cei din Polonia, înţeleg abia acum" avantajele noului proiect american ce implică rachete de tip SM-3, a spus Biden.

Teritoriul României nu era acoperit sută la sută de scutul antirachetă, aşa cum era el conceput de precedenta administraţie americană, astfel încât România a susţinut, inclusiv la summitul NATO pe care l-a găzduit în 2008, interconectarea acestuia cu un sistem mobil al NATO. Tocmai de aceea, România a salutat decizia noii administraţii de a flexibiliza apărarea antirachetă.

Noul plan al SUA pentru apărarea antirachetă va începe în zona de sud a continentului european, axându-se pe interceptarea rachetelor cu rază scurtă şi medie, astfel că "ar fi logic" ca România şi Bulgaria să găzduiască astfel de elemente, a declarat pentru NewsIn, la începutul lunii noiembrie 2009, adjunctul şefului misiunii permanente a Statelor Unite la NATO, John Heffern.

 

Întrebat în acest sens dacă vor fi construite baze în România şi Bulgaria care să fie folosite în cadrul acestei noi arhitecturi, Heffern a răspuns că aceasta ar fi cea mai logică variantă. "Primele etape ale noii arhitecturi de apărare se concentrează pe rachetele cu rază scurtă şi medie. Aşadar, evident, aşa cum este conceput planul, va începe undeva în sud şi vom vedea cum se va dezvolta către nord. Ţările despre care vorbim - România şi Bulgaria - sunt în sud, astfel că ar fi logic ca ele să facă parte din prima şi a doua fază a planului", a punctat oficialul american.

Anunţul oficial privind participarea României la proiectul american de apărare antirachetă în Europa a fost făcut la 4 februarie 2010. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat în 4 februarie că România a acceptat invitaţia administraţiei Obama de a găzdui interceptoare de rachete ca parte a scutului american. Sistemul este dezvoltat într-o abordare adaptivă în etape, de natură să garanteze acoperirea integrală a teritoriului României împotriva posibilelor ameninţări reprezentate de rachetele cu rază scurtă sau medie de acţiune.

 

Negocierile au fost lansate oficial la 17 iunie 2010, odată cu vizita la Bucureşti a unei delegaţii conduse de Ellen Tauscher, subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională. După şapte runde de negocieri între experţii de la Washington şi Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu a anunţat, la 3 mai 2011, că elementele scutului antirachetă, adică cele 24 de rachete, vor fi amplasate în Deveselu, o bază militară din judeţul Olt, şi vor fi operaţionale începând din 2015.

 

La 7 iunie, secretarul de stat Bogdan Aurescu a parafat la Washington, împreună cu Ellen Tauscher, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, textul Acordului pentru amplasarea în România a unor elemente ale sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice.

 

Ulterior, oficialii români au declarat în mai multe rânduri că acordul cu SUA privind participarea României la sistemul american de apărare antirachetă în Europa va fi semnat până la sfârşitul acestui an, iar Bucureştiul se arăta încrezător că finalizarea documentului ar putea oferi prilejul unei întâlniri bilaterale la nivel înalt.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite