Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a dezvăluit motivul pentru care a ales să-și doneze toată averea. La 63 de ani, este divorțat, locuiește cu chirie, dar fericit.
Dan Bittman și-a donat toate bunurile imobiliare și materiale. Ce avere are
Decizie surprinzătoare, casele și proprietățile moștenite și strânse în cariera sa muzicală și anteprenorială au fost trecute pe numele Lilianei Ștefan, mama copiilor săi. Cea cu care a avut o relație discretă, de aproape trei decenii.
Cântărețul a explicat în podcastul lui Teo Trandafir că pentru el, liniștea și echilibrul interior sunt mai importante decât posesiunile. ”Tot ce am făcut, case, proprietăți, le-am donat mamei copiilor mei. Tocmai pentru că nu mă interesează. Știu că pot să le mai fac dacă vreau. Dacă nu sunt bolnav și mai am ceva de muncit, în timp fac”, a spus Dan Bittman.
Printre proprietățile sale se numără o vilă în Pipera, un apartament într-o zonă rezidențială de lux, de lângă Satul Francez, un apartament moștenit în zona Iancului, de asemenea, afacerea sa estivală întinsă pe 10 hectare, pe malul Bălții Sulimanu, unde a creat de la zero un complex de agrement. Artistul consideră că adevărata valoare nu stă în zidurile unei case, ci în atmosfera dinăuntru. „Nu contează unde stai, și într-o garsonieră dacă stai, ce se întâmplă acolo e mult mai important decât pereții. Adică sufletul și atmosfera, cum reușești să fie bine”, a povestit artistul, tată a trei băieți.






