money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Daniel Dăianu crede că România ar trebui să apeleze la ajutorul BCE

Publicat la 24.11.2008, 15:09:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Daniel Dăianu crede că România ar trebui să apeleze la ajutorul BCE

 

România trebuie să fie foarte atentă la ce se întâmplă în diplomaţia externă chiar dacă din punct de vedere economic stă mai bine decât Ungaria sau Letonia, susţine europarlamentarul Daniel Dăianu. Oficialul dă drept exemplu precauţia Poloniei, ţară care a negociat deja un ajutor de 10 miliarde de euro în caz de necesitate.

"Să putem beneficia de liniile de finanţare care ar trebui să fie asigurate de Banca Europeană de Investiţii pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Să avem aranjamente cu Banca Centrală Europeană aşa cum se străduie deja pe faţă, alţi vecini ai noştri cu situaţii economice comparabile, să capitalizăm deciziile care vor fi luate de Comisia Europeană în ceea ce priveşte facilitarea accesului la bani europeni", a declarat Daniel Dăianu, europarlamentar.

Daniel Dăianu a mai precizat că România şi vecinii săi trebuie să aibă o poziţie fermă în privinţa accesării banilor europeni destinaţi infrastructurii şi modernizării rurale. Aceste sume vor compensa în mare măsură pierderile generate de criza economică, crede Daniel Dăianu.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite