Conform raportului CBO, o entitate non-partizană a Congresului, datoria - care corespunde în prezent unui procent de 70% din PIB - ar urma să atingă 109% până în 2026 şi să se apropie de 200% în 2037.
Dacă reducerile fiscale actuale vor fi extinse, iar cheltuielile publice nu vor fi reduse, atunci datoria va continua să crească, mai precizează raportul.
Creşterea datoriei este legată în parte de îmbătrânirea generaţiei 'baby-boom', care ajunge la vârsta pensionării, cu urmările pe care le implică acest lucru asupra unor programele sociale ca Medicare (asigurări de sănătate pentru persoanele în vârstă) şi Social Security (pensii şi alocaţii pentru persoanele cu handicap).
Conform unui alt scenariu care implică în special creşterea taxelor, datoria ar putea scădea la 53% din PIB în cursul următorilor 25 de ani.



