Surse guvernamentale au declarat agenţiei MEDIAFAX că proiectul de lege nu a putut fi adoptat, miercuri, deoarece nu primise toate avizele necesare, şi va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare, pentru a fi apoi dezbătut în regim de urgenţă în legislativ.
Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că impozitul forfetar se va aplica pentru câteva mari categorii de servicii: hoteluri şi pensiuni; restaurante, baruri şi cafenele; saloane de înfrumuseţare şi spălătorii auto.




