Potrivit lui Adrian Boţan, director de creaţie CEE McCann Erickson, agenţia a câştigat noi clienţi începând cu finele anului trecut, iar trendul pozitiv s-a păstrat şi în prima jumătate din 2009. Astfel, zona de creative services a adus o creştere de 4% în primul semestru.
Anul acesta, agenţia şi-a întregit portofoliul Coca-Cola, un client pentru care deja lucra. Astfel, pe lângă comunicarea pentru mărcile Coca-Cola Red, Coca-Cola Zero, Coca-Cola Light, Sprite, Fanta, Dorna, Dorna Izvorul Alb şi Poiana Negri, McCann Erickson se ocupă, din iunie, şi de brandurile Schweppes, Cappy, Nestea, Burn, Powerade şi Illy.
"Am câştigat un pitch internaţional pentru Schweppes, pentru care realizăm o campanie regională în zona Adriatică şi Balcanică, respectiv campania «Viaţa e înţepătoare. Ca şi Schweppes»”, spune Boţan.
De asemenea, agenţia a câştigat şi promovarea garanţiei "No matter what” de la Toshiba, iar prima campanie pentru noul client Caroli a adus rezultate foarte vizibile în vânzări chiar din prima lună. Agenţia mai lucrează şi pentru Dedeman, compania cu cea mai mare expansiune în 2009 pe piaţa românească de retail, pentru care a realizat deja mai multe campanii de la începutul anului, cu scopul de a dezvolta brandul pe termen lung.
Directorul McCann Erickson mai spune că agenţia a câştigat de curând încă o licitaţie a unui client pe care îl vor anunţa imediat ce vor semna contractul de colaborare.
"Este o perioadă extrem de instabilă pentru a putea spune cum va evolua piaţa până la finele anului. Oamenii s-au învăţat să consume mai puţin, să economisească şi să fie mult mai atenţi la costuri şi credem că va exista o inerţie chiar după ce vom ieşi din recesiune, până ce obiceiurile de consum să ajungă la perioada de dinaintea crizei”, explică Adrian Boţan.
Totuşi, potrivit acestuia, deși agenţia de media din grupul McCann, respectiv Universal McCann, va înregistra o scădere a veniturilor faþă de cele de anul trecut, aceasta îşi va păstra poziţia de lider la o diferenţă de 30 de procente faţă de următorul concurent.
"Spre deosebire de competitorii noştri, suntem o agenţie care se poate lăuda că nu a concediat. Cu siguranţă, nu vom mai atinge aceeaşi cifră-record din 2008, dar ne aşteptăm la rezultate foarte bune pentru întregul grup, cu o creştere frumoasă în zona de digital, prin divizia MRM, proaspăt relansată”, a mai spus Adrian Boţan. În 2008, grupul de publicitate a înregistrat o cifră de afaceri de circa 85 milioane de euro, potrivit declaraţiilor făcute atunci de Bogdan Enoiu, director general McCann Erickson.
Dedeman și Caroli urcă afacerea McCann Erickson cu 4%
Publicat la 17.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
