money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Deficit comercial temperat in primele cinci luni

Publicat la 10.07.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Deficit comercial temperat in primele cinci luni

Importurile au surclasat exporturile cu 8,76 miliarde euro (32,11 miliarde lei), in primele cinci luni, facand astfel ca deficitul comercial al Romaniei sa se adanceasca, asadar, cu 10,75% (lei), respectiv 20,98% (euro), fata de perioada similara din 2007.

Cel mai rapid ritm de crestere, de 26,9%, a fost inregistrat, in primele cinci luni, de exporturile catre statele din afara Uniunii Europene (UE), care au insumat 4,129 miliarde euro si au acoperit 60,45% din importurile tarilor respective, acestea avansand cu 22,4%, pana la 6,83 miliarde euro.

Balanta comerciala cu statele membre ale UE arata o adancire a deficitului cu 8,5%, fata de cel din aceeasi perioada a anului trecut, pana la 6,057 miliarde euro, ca urmare a cresterii importurilor cu 11,5%, pana la 15,62 miliarde euro, intr-un ritm ceva mai scazut decat cel al exporturilor catre celelalte 26 de state din Uniunea Europeana.

Acestea au sporit cu 13,5% in primele cinci luni, pana la 9,56 miliarde euro, valoare care acopera 61,22% din importurile intracomunitare.

In mai 2008, exporturile Romaniei au insumat 2,95 miliarde euro (10,706 miliarde lei), in crestere cu 19,4% (respectiv 31,4%), fata de a cincea luna din 2007, in timp ce importurile au fost de 4,7 miliarde euro (17,049 miliarde lei), mai mari cu 19%, fata de aceeasi luna din anul precedent, arata primele estimari publicate de INS.

De altfel, in luna mai, exporturile au acoperit 62,77% din importuri. Totusi, datele revizuite ale statisticii pe lunile anterioare arata o temperare a ritmului de crestere a deficitului comercial, care sporise cu 64% in primele cinci luni ale anului trecut. “Deficitul comercial a crescut intr-un ritm mai mic decat cel cu care eram obisnuiti, dar tendinta de crestere s-a pastrat”, a declarat in exclusivitate pentru Business Standard Liviu Voinea, analist al Grupului pentru Economie Aplicata. “Mentinerea tendintei de crestere ne arata ca, pentru o echilibrare a balantei, ar trebui sa punem un accent mai mare pe instrumentele de ajustare interna”, a continuat acesta.

Diferenta dintre dinamica determinata pe baza valorilor exprimate in lei si cea determinata de valori exprimate in euro a fost stabilita de deprecierea leului cu 8,8% in ianuarie, cu 8% in februarie, cu 10,5% in martie, cu 9,2% in aprilie si cu 11,4% in luna mai 2008, fata de lunile corespunzatoare din anul 2007.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite