Deficitul bugetar scade, conform evaluǎrii CE: de la 9,3% din PIB în 2024, la 8,4% în 2025, Comisia proiectând un deficit de 6,2% în 2026. Un semnal important, ce confirmǎ, de asemenea, eficienţa măsurilor de consolidare fiscală, a transmis ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Deficitul bugetar, în scădere
Potrivit ministrului, deşi creşterea PIB este estimată la 0,7% în 2025, investiţiile vor accelera în 2026–2027, sprijinite de fondurile europene şi proiectele aflate în derulare.
Acesta afirmă că, potrivit Comisiei Europene, piaţa muncii rămâne stabilă, cu o revenire a ratei şomajului la aprox. 5,6% până în 2027, pe măsură ce economia se întăreşte.
”Inflaţia se reduce treptat: după presiunile din 2024–2025, prognoza CE arată o scădere sub 6% din 2026, ceea ce va sprijini consumul şi încrederea populaţiei. Schimbǎrile de substanţǎ în modul în care tratǎm finanţele publice transmit, încǎ o datǎ, semnale importante partenerilor internaţionali. România este pe drumul cel bun”, susţine Nazare.






