"Datele preliminare de la sfârşitul lunii noiembrie arată că veniturile sunt mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, respectiv 12,1 miliarde lei, iar cheltuielile se ridică la aproape 16,3 miliarde lei. Deficitul bugetar a urcat la circa 6% din produsul intern brut în luna noiembrie (de la 5,1% din PIB în luna octombrie, n.r.), pe fondul plăţilor făcute pentru lucrările efectuate în luna octombrie şi a rambursărilor făcute în avans pentru agricultură, respectiv 1,477 miliarde lei", a precizat Pogea.

"Creşterea deficitului bugetar cu 0,9 puncte procentuale din această lună este dată de aceşti factori şi de faptul că România a fost nevoită să plătească pe 30 noiembrie 275 milioane lei, contribuţia la bugetul Uniunii Europene", a mai spus el.

Majorarea deficitului din noiembrie este mult peste media ultimelor luni, când creşterea a fost de doar 0,2-0,3 puncte procentuale. Mai mult, deficitul bugetului general consolidat a scăzut uşor în luna octombrie faţă de finalul lunii septembrie, cu 0,04 puncte procentuale.

Secretarul de stat din Ministerul  Finanţelor, Gheorghe Gherghina, a explicat pentru NewsIn că excedentul înregistrat în luna octombrie, când deficitul a scăzut la 5,1% din PIB, de la 5,14% în luna septembrie, s-a datorat încasărilor profitului pe lunile iulie, august şi septembrie.

"Oricum, este mai bine decât ne aşteptam. Noi aveam planificat să ne înadrăm într-un deficit de 2,2 puncte procentuale până la sfârşitul anului, iar creşterea deficitului bugetar din luna noiembrie este mai mică de jumătate. România se va încadra la finalul acestui an în ţinta de deficit convenită cu FMI, de 7,3% din PIB", a afirmat Gherghina.

După primele zece luni din acest an, deficitul bugetului general consolidat a scăzut uşor faţă de finalul lui septembrie, la 5,1% din produsul intern brut (PIB), însumând 25,507 miliarde lei (5,94 miliarde euro), după ce cheltuielile bugetare au sporit în primele zece luni cu 4,7%, iar veniturile s-au redus cu 6,9%, potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

După primele nouă luni din acest an, deficitul bugetului general consolidat era de 25,563 miliarde lei, sau 5,14% din PIB. Astfel, în luna octombrie s-a înregistrat un uşor excedent bugetar.

În intervalul ianuarie-octombrie 2009, bugetul a înregistrat venituri totale de 131,04 miliarde lei, reprezentând 26,3% din PIB, şi cheltuieli bugetare de 156,6 miliarde lei, reprezentând 31,5% din PIB.

Autorităţile române şi FMI au menţinut ţinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an la 7,3% din PIB, în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie de la Bucureşti. Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, declara, însă, că deficitul bugetar estimat pentru 2009 este de 7,8% din PIB, luând în calcul şi efectul măsurilor fiscale recent validate de Curtea Constituţională.