“Pana nu demult, dezechilibrul era pe partea de inflatie in Romania, deoarece era foarte inalta, in timp ce in prezent dezechilibrul vine din deficitul de cont curent”, a atras atentia guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, ieri la Forumul Financiar Sud Est-European. Potrivit ultimelor date comunicate de Banca Nationala a Romaniei, influenta determinanta asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balantei comerciale, care a insumat 3,188 milioane de euro, mai mare cu 88,4% fata de trimestrul I din 2006.
Soldul negativ al balantei comerciale a cunoscut maxime istorice inca de la inceputul acestui an, iar cauzele sunt atat de natura interna, cat si o consecinta a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, fapt ce a determinat la randul sau caderea oricaror bariere in comertul exterior intracomunitar. La comertul fara taxe s-a adaugat stimulul aprecierii monedei nationale in raport cu euro, cursul valutar euro/leu ieftinind marfurile provenind din Uniunea Europeana care au o pondere de peste 70% din totalul importurilor romanesti. Intrarile de capitaluri pe termen scurt duc la aprecierea monedei nationale fara legatura cu fundamentele economiei, fapt remarcat in analizele macroeconomice ale BNR. “Probabilitatea ca rata de schimb a leului sa fie, pe anumite intervale, doar partial rezultatul evolutiei fundamentelor economice nationale este potentata de persistenta excedentului global de lichiditate, precum si de caracterul volatil si impredictibil al apetitului pentru risc al investitorilor”, se arata in raportul trimestrial asupra inflatiei. „Creditul, atat cel in valuta, cat si cel in lei, este mai puternic ca oricand. Masa monetara creste mult mai rapid decat PIB-ul nominal, iar inflatia a scazut. Cea mai importanta explicatie pentru aceasta situatie paradoxala este aprecierea leului, care justifica scaderea inflatiei pe seama ieftinirii importurilor. Cat despre inflatie, eu cred ca aceasta crestere a deficitului de cont curent arata cat de mare ar putea fi nivelul inflatiei daca deficitul s-ar ajusta foarte rapid”, explica Florin Citu, economistul-sef al ING Bank. Valoarea totala a importurilor in primele trei luni din 2007 a depasit 11 miliarde de euro, iar statistica oficiala consemneaza un ritm de crestere de 30,1% fata de aceeasi perioada din 2006, superior cu aproape sapte puncte procentuale celui inregistrat de exporturi.
Datele disponibile arata ca majorarea deficitului de cont curent (in cadrul caruia cel comercial este determinant) s-a temperat in primul trimestru fata de primele doua luni ale acestui an, cand se inregistrase un deficit al balantei de plati de 2,049 miliarde euro, mai mare cu 166% fata de perioada similara din 2006. Balanta serviciilor a inregistrat, in schimb, un excedent de 173 milioane euro dupa primele trei luni ale acestui an, dublu fata de acelasi interval din 2006. Daca categoriile transport si turism-calatorii si-au sporit deficitul, la 77 milioane de euro, respectiv 56 milioane de euro in primele trei luni ale acestui an, pe segmentul “alte servicii” s-a inregistrat un excedent de 306 milioane de euro in primul trimestru, cu 123% mai mare decat in acelasi interval din 2006, spun datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Balanta transferurilor curente (la care contribuie in cea mai mare parte banii trimisi in tara de romanii din strainatate) a inregistrat un excedent de 1,05 miliarde de euro in primul trimestru din 2007, in crestere cu 12,5% fata de intervalul ianuarie - martie 2006. Investitiile straine directe, cele care finanteaza in mod neinflationist deficitul de cont curent acopera in perioada de referinta doar 43% din acesta.
Evolutia deficitului contului curent a intrat mai puternic in atentia Bancii Nationale a Romaniei, guvernatorul Mugur Isarescu avertizand asupra cauzelor care ar putea conduce la exacerbarea excesului de cerere din economia romaneasca, exces care, satisfacut din importuri, poate pune in pericol procesul de dezinflatie. Domnia sa a atras atentia ca unele cheltuieli publice destinate initial investitiilor au fost utilizate pentru consum. “Imi dau seama de nevoile economiei reale. Orientarea cresterii economice catre consum in conditiile existentei unui dezechilibru extern de 11% din Produsul Intern Brut este insa periculoasa”, a spus Isarescu la prezentarea raportului trimestrial asupra inflatiei. Cererea de consum care stimuleaza la randul ei importurile poate iesi de sub control si daca majorarile salariale depasesc ritmul de crestere a productivitatii muncii. Cresterea economica trebuie sa se faca in conditiile pastrarii echilibrelor macroeconomice, a avertizat guvernatorul Isarescu, ieri la Forumul Financiar Sud Est-European. El a explicat ca daca luam in calcul cinci indicatori esentiali, deficitul de cont curent, deficitul fiscal, inflatia, somajul si cresterea economica, acestea trebuie sa se mentina in anumite limite pana in 2004.
Contextul politic tensionat ar putea conduce la relaxari ale politicilor fiscale, iar riscul este expus ca atare in ultimul raport trimestrial asupra inflatiei: “Eventuala materializare a riscului producerii unei asemenea relaxari a politicilor macroeconomice, coroborata cu persistenta unui volum insemnat al intrarilor de capital, inclusiv a celor de natura datoriei externe, sporeste probabilitatea adancirii in continuare a deficitului de cont curent, evolutie considerata a fi de natura sa induca riscuri din perspectiva sustenabilitatii dezinflatiei si a asigurarii pe termen mediu a stabilitatii preturilor. Principalele riscuri la adresa sustenabilitatii dezinflatiei si a asigurarii pe termen mediu a stabilitatii preturilor sunt considerate a fi persistenta pana la finalul anului 2007 a gap-ului pozitiv al PIB, precum si posibila continuare a adancirii deficitului de cont curent ca efect al prelungirii dinamicii excesive a absorbtiei interne”.
''Pana nu demult, dezechilibrul era pe partea de inflatie in Romania, deoarece era foarte inalta, in timp ce in prezent dezechilibrul vine din deficitul de cont curent''
Mugur Isarescu
guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei
Mugur Isarescu
guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei
''Cat despre inflatie, eu cred ca aceasta crestere a deficitului de cont curent arata cat de mare ar putea fi nivelul inflatiei daca deficitul s-ar ajusta foarte rapid''
Florin Citu
economistul-sef al ING Bank
Florin Citu
economistul-sef al ING Bank



