Deficitul contului curent al Bulgariei a crescut, în primele şapte luni ale acestui an, până la 7,6% din PIB, indică datele publicate, marţi, iar analiştii estimează continuarea creşterii, în pofida exploziei exporturilor şi a turismului din timpul verii, transmite Reuters.

Deficitul cumulativ, pentru primele şase luni ale acestui an, în Bulgaria, a fost de 1,823 miliarde de euro, adică de 7,6% din produsul intern brut. Aceste date, transmise de Banca Centrală a Bulgariei, arată o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când deficitul se cifra la 1,066 miliarde de euro, adică 5% din PIB-ul Bulgariei.

Pentru a doua lună consecutiv, exporturile au depăşit importurile, crescând cu 29,1% faţă de luna precedentă, respectiv cu 26,6% comparativ cu datele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ministerul de finanţe al Bulgariei estimează că deficitul ar putea ajunge la 15%, până la sfârşitul anului, însă, după datele publicate marţi, o serie de analişti fac previziuni mai optimiste. "Deficitul ar putea totuşi să fie în jur de 13%. Mai este posibil ca, până la sfârşitul anului, balanţa comercială să cunoască o ameliorare", a declarat Agata Urbanska, analist la ING.

Autorităţile trebuie să echilibreze raportul dintre ieşirile şi intrările de capital, fie prin împrumuturi, fie prin investiţii străine, care se situează la nivelul de 1,6 miliarde de euro, la sfârşitul lunii iulie şi acoperă 87% din dezechilibru. În 2005, nivelul investiţiilor a fost de 700,4 milioane, respectiv 65,7%.