Abia se terminasera Al Doilea Razboi Mondial si conferinta de la Bretton Woods cand RAND Corporation, un proaspat infiintat think tank american, formula „dilema prizonierului“, un concept care, ulterior, a devenit fundamental in teoria jocului si a deciziilor: Doi suspecti, intervievati separat, au fiecare optiunea de a tacea sau de a trada. Daca niciunul nu tradeaza, amandoi primesc o pedeapsa usoara. Daca doar unul tradeaza, scapa, iar cel care tace infunda puscaria. Daca amandoi tradeaza, primesc o pedeapsa medie. Niciun prizonier nu poate sti ce decizie va lua celalalt. Timp de aproape 60 de ani, conceptul a parcurs patru trasee complet separate.
- 1Traseul academic
- Matematicienii au cautat formule de aproximare a deciziei prin unele dintre cele mai complicate functii – denumite lagrangiene. Vizual, ele nu spun nimic pentru 99,9% dintre muritori: figura ravasita de schizofrenie a lui John Nash, savantul nebun interpretat de Russell Crowe in filmul „A Beautiful Mind“, e mai graitoare (Ron Howard, 2001 – anul in care a fost formulata „Doctrina Bush“, pe baza teoriei razboiului asimetric).
- 2Traseul de business
- Cand formulele si-au gasit corespondenta in comportamentul oamenilor si al pietelor, investitori de talia lui Warren Buffet sau business guru ca Jack Welch s-au grabit sa creeze modele de planificare strategica pentru management. Consensul este ca modelele au fost utile.
- 3Traseul geopolitic
- Organizatia Mondiala a Comertului, un alt copil al Bretton Woods, se ghideaza dupa principiul avantajului comparativ: rationamentul care demonstreaza ca, pana si atunci, cand o tara are avantaje competitive in toate domeniile, poate castiga mai mult daca importa, totusi, o parte din bunuri. Denumirea mai generala pentru acest concept este globalizare.
- 4Traseul militar
- Ar fi mai bine ca SUA sa se predea strategic in cazul unui razboi? Intrebarea formulata de RAND a fost subiectul unui imens scandal in anii ’50, peste ocean. Fiecare conflict major de dupa Al Doilea Razboi Mondial a fost analizat prin logica jocului. Razboiul rece, cu variatele sale scenarii de atac si aparare, este cel mai bun exemplu. Pentru detalii vizuale despre cum doar cea mai mare bomba – doomsday machine – este creeata pentru a salva omenirea, tot un film ar putea fi de ajutor: Dr Strangelove, cu Peter Sellers in aproape toate rolurile-cheie (Stanley Kubrik, 1964 – cu cativa ani inainte de esecul conceptului de la Bretton Woods).
La sfarsitul acestor 60 de ani, cele patru concepte par sa-si fi regasit insa traseul comun, dupa ce ambitiile militare au fost aproape abandonate chiar si de Vladimir Putin, globalizarea si-a aratat potentialul de a scufunda – sincron – toate economiile, Warren Buffet le-a scris investitorilor ca 2008 a fost cel mai prost an din istoria Berkshire Hathaway cu toata planificarea strategica, iar guvernele asteapta solutii de la cei 0,1% sau mai putini dintre muritori care pot descifra formulele lui Lagrange.
Primul lucru pe care trebuie sa il faca guvernele este sa se puna de acord intre ele, si de aceea Summitul G20 de luna viitoare este pentru prima data decisiv pentru viitorul economiei globale. Iar principala dilema a celor 20 de prizonieri este daca si cum sa joace cartea protectionismului economic.
Tentatia principala a fiecarui guvern este sa se salveze pe sine. Franta a „furat“ deja startul cu subventiile acordate sectorului auto, iar Germania si-a injectat stimuli in propria economie prin reducerea de taxe. Insa analistii avertizeaza ca acestea sunt jocuri cu suma nula, care amelioreaza problemele de pe propriile piete in detrimentul altora si ca, daca toti jucatorii vor adopta astfel de strategii, nu vor face decat sa adanceasca recesiunea globala. Chiar si in cazul in care se va cadea de acord asupra unor strategii preliminare, acestea nu par sa fie de ajuns. SUA si Marea Britanie cer majorarea stimulilor economici, care sa ajunga si in tarile emergente, in timp ce Uniunea Europeana crede ca mai importanta este supravegherea pas cu pas a fondurilor de investitii si a agentiilor de rating.
„Factorii de decizie inteleg ca este criza. Dar multi dintre ei, incluzand o majoritate a liderilor europeni, inca ii subestimeaza impactul si, mai important, ii judeca gresit dinamica. Se felicita pentru pachetele moderate de stimuli pentru care au reusit sa cada de acord. Exista o senzatie de resemnare ca n-ar fi mare lucru de facut pana se termina. Aceasta atitudine a functionat in trecut pentru ca Europa s-a bazat pe SUA ca vor crea cerere globala. Am impresia ca liderii europeni spera din nou intr-un miracol american“, scrie in Financial Times Wolfgang Münchau, analist al grupului de cercetare Eurointelligence. Acesta spune ca ratiunea economica a summitului este coordonarea in scopul eficientizarii stimulilor printr-un efect multiplicator.
Exista alta directie din care poate veni salvarea? China este de departe cea mai solida economie, dar este dependenta de toate celelalte piete. Singura lor sansa este sa isi directioneze productia spre consumul intern, lucru pe care ar fi vrut sa-l mai amane. Dilema chinezilor este daca ar fi oportun sa dea drumul bunastarii interne, ruinandu-si ambitiile geopolitice pentru inca o generatie. India are inca problema subdezvoltarii: crestere mare la o baza mica. Si cealalta jumatate a asa-numitului grup BRIC dezamageste: Brazilia a intrat pe minus la PIB, iar Rusia, care a sperat ca poate sta pe resurse, vede cum acestea ii fug de sub picioare. La fel se intampla in Orientul Mijlociu, care a stat si pe resurse, si pe bani. Producatorii de petrol si-au diversificat sursele de venit, dar au mers, in principal, pe participatii pe pietele de capital vestice, care au cazut in tandem cu petrolul.
Cat despre Japonia, care a intrat in criza de inspiratie in urma cu 20 de ani, inca nu reuseste sa iasa. Pentru cazul unui acord intre membrii G20, solutia pare sa vina insa tot din SUA, a caror atitudine poate sa obtina sau sa faca imposibil consensul. „Liderii mondiali si pietele internationale vor privi intalnirile cu atentie, si printre lucrurile pe care le vor urmari sunt semnele ca presedintele american si colegii sai sunt pregatiti sa reziste impulsului protectionist“, scrie Gerald Seib in Wall Street Journal. Fata de forma clasica a dilemei prizonierului, avantajul liderilor G20 este ca se pot privi in ochi.
