Ce-ar fi nou acum fata de atunci? In primul rand, nu mai e Milosevici la conducerea Serbiei, iar intre timp, ce-a mai ramas din Serbia spera sa se alature Uniunii Europene, fie si cu derapaje ocazionale care fac ca drumul spre Bruxelles sa aiba ciudate rute ocolitoare pe la Moscova. Ar fi, deci, un context politic international favorabil independentei provinciei Kosovo.
Paradoxul de moment este insa ca, desi kosovarii mizeaza pe dorinta Serbiei de integrare europeana, Europa nu este convinsa in toate componentele sale de oportunitatea politica a acceptarii unei declaratii unilaterale de independenta. La fel ca la inceputul anilor ‘90, liderii de la Pristina, au facut un calcul politic gresit. Si acum, ca si atunci, au mizat pe sprijinul international in demersul lor. Sprijinul politic si chiar militar international a survolat spatiul aerian al provinciei Kosovo abia in 1999.
Kosovo a jucat, deci, din nou periculos. A blufat chiar! Kosovo s-a aflat in acest caz in dilema prizonierului din teoriile politice, care spune ca doi infractori complici vor alege in timpul audierilor paralele sa-si marturiseasca faptele si, deci, sa nu coopereze intre ei, chiar daca avantajele ar fi fost evidente in cazul cooperarii.
Daca provincia Kosovo a si castigat din acest joc, ramane de vazut, atata timp cat state importante din UE si actori globali, cu un cuvant greu de spus in cadrul ONU, nu sunt dispuse sa accepte aceasta “situatie exceptionala”, cu putere de precedent creata in dreptul international. Ba chiar pentru acest tip de “situatie exceptionala” mai exista un precedent la fel de puternic, Ciprul de Nord, unde declaratia turcilor de independenta, de mai bine de 35 de ani, nu este recunoscuta decat de Ankara.
