money.ro
ActualitateMihai Voican

Distribuirea pastilelor de iod se amână. Ministerul Sănătății s-a răzgândit

Publicat la 03.04.2022, 12:09:46

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Distribuirea pastilelor de iod se amână. Ministerul Sănătății s-a răzgândit

​Distribuirea pastilelor de iod către populație se amână pentru a doua jumătate a lunii aprilie, după ce medicii de familie au refuzat să le distribuie, motivând că aglomerația și birocrația iscate ar risca să le blocheze activitatea medicală. Ministerul Sănătății anunță că face mai întâi campanie de informare, care ar urma să demareze la începutul săptămânii viitoare.

Pastilele de iod vor fi distribuite populației cu vârsta între 0 și 40 de ani, potrivit Ministerului Sănătății, iar distribuirea comprimatelor va începe în a doua jumătate a lunii aprilie.

"La începutul săptămânii viitoare, Guvernul României și Ministerul Sănătății vor demara campania de informare a populației referitoare la modul de administrare și de păstrare a comprimatelor de iodură de potasiu", anunță instituția condusă de Alexandru Rafila.

Ministerul Sănătății subliniază, de asemenea, că în momentul de față "nu există niciun pericol care să facă necesară administrarea acestor pastile".

Campania de informare publica, distribuția și dezvoltarea deprinderilor preventive în rândul populației sunt în responsabilitatea Mnisterului Sănătății.

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate urmează să stabilească, în următoarea perioadă, "procedura legală pentru distribuirea pastilelor de iodură de potasiu". Ministerul Sănătății precizează că atât campania de informare, cât și distribuția și "dezvoltarea deprinderilor preventive în rândul populației" sunt în responsabilitatea instituției conduse de Alexandru Rafila.

Ministerul Sănătății își dorea ca distribuirea iodului să înceapă săptămâna viitoare, însă medicii de familie s-au opus

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat săptămâna trecută că persoanele eligibile pentru a primi iod sunt:

Ministerul Sănătății își dorea ca distribuirea iodului către populație să înceapă săptămâna viitoare, în cabinetele medicilor de familie, însă aceștia s-au opus, reclamând faptul că aglomerația și birocrația ar risca să le blocheze activitatea medicală, într-o perioadă în care la cabinetele lor este în continuare aglomerație din cauza cazurilor de COVID-19, gripă și viroze respiratorii.

Românii au golit, în urmă cu o lună, farmaciile de iod, după ce Rusia a atacat Ucraina, iar mulți se temeau de un eventual accident nuclear.

Atât medicii, cât și Ministerul Sănătății, au subliniat faptul că iodul nu trebuie administrat preventiv, ci doar în eventualitatea unui accident nuclear, în primele ore de la accident. Este însă greu de spus dacă românii iau iod doar pentru a îl avea în casă sau unii dintre ei și-l administrează preventiv, crezând că este un lucru bun.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite